Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, i-a convocat pe bancheri şi pe ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, aseară, la o întrevedere la sediul băncii centrale. Sursa: Vlad Stanescu
Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, spune că "a fost o discuţie într-un cadru restrâns", astfel că s-a considerat că temele abordate nu trebuie prezentate opiniei publice, pentru a fi dezbătute de "specialişti şi nespecialişti".
Întrebat dacă întrevederea de aseară a avut loc în contextul în care o delegaţie a FMI va sosi în România, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, a declarat pentru evz.ro că asemenea întâlniri au loc la intervale regulate de timp.
Chiar dacă BNR, ARB şi Ministerul de Finanţe nu au dat publicităţii informaţii referitoare la această întrevedere, surse apropiate procesului susţin că s-a discutat despre politica monetară şi financiară.
Acordul de onoare
Joi, şefii principalelor bănci din România se vor întâlni la Bruxelles cu reprezentanţii FMI, ai BNR şi ai Comisiei Europene, unde vor discuta despre expunerile pe care le au aceste bănci pe piaţa românească. Anul trecut, băncile-mamă au semnat scrisori bilaterale de angajament pentru menţinerea nivelului expunerii pe piaţa românească la nivelul din martie 2009 şi a ratei de solvabilitate a sucursalelor la peste 10%.
Mugur Isărescu a declarat recent că bancherii ar putea cere FMI reducerea expunerii din România.
"Trebuie să vedem şi ce este cu această rezervă pe termen lung şi, în măsura în care ea a fost creată în relaţia mamă bănci-fiică, atunci este posibil ca şi acordul de la Viena, în care sub umbrela FMI şi CE ne-am înţeles cu cele nouă bănci să-şi păstreze expunerea pe România, să fie uşor revizuit şi atunci ar trebui să avem o discuţie şi o explicaţie ca acest lucru să nu fie înţeles negativ: