Care a fost reacţia istoricilor români la iniţiativa dvs.?

Am discutat aceste convingeri ale mele cu oameni pe care i-am cunoscut aici la începutul anilor 90. Mulţi dintre ei mi-au împărtăşit opiniile, mai ales cei tineri, dar au existat şi cazuri când oameni importanţi, cu experienţă, mi-au spus că trecutul nu e interesant şi că ar trebui să privim spre viitor. Acestora din urmă le-am răspuns că trecutul nu poate fi ignorat.

Părerile tinerilor intelectuali mi-au întărit convingerea că ceva trebuie făcut în acest sens. Numai că ei nu ştiau cum să înfiinţeze un institut – nu aveau experienţă şi nici bani. M-am întors la exemplul olandez: guvernul exilat la Londra în cel de-al doilea război mondial a pus la punct un plan şi chiar în ziua eliberării de sub nazişti a fost înfiinţat unul dintre cele mai bune institute de studiere a istoriei recente. Aşa că le-am spus tinerilor români că voi căuta sprijin în Olanda. Până la urmă, după depunerea unor proiecte amănunţite, am primit un substanţial ajutor financiar din partea Ministerului Afacerilor Externe olandez pentru a înfiinţa la Bucureşti un institut de cercetare şi scoatere la lumină a istoriei recente, din 1938 până în 1990.

Aveam fondurile necesare, aşa că am început să căutăm oamenii potriviţi pentru acest institut, ceea ce nu a fost uşor. Dintre tinerii istorici, Florin Ţurcanu a muncit enorm şi m-a ajutat cu actele de înfiinţare – o adevărată corvoadă în haosul administrativ din anul 2000. Am înfiinţat o fundaţie, apoi am căutat să formăm un consiliu şi să găsim un director, ceea a fost foarte dificil, pentru că majoritatea istoricilor care s-ar fi putut ocupa de istoria recentă erau compromişi. Până la urmă, am găsit un istoric cu experienţă, pe Andrei Pippidi, care, deşi nu se ocupa de istoria recentă, avea un trecut ireproşabil. Andrei Pippidi a condus institutul timp de câţiva ani, după car