Munca de pionierat l-a adus în 1973, la Zalău, unde s-a înfiinţat pentru prima dată o secţie de box odată cu venirea sa. Doar în ultimii ani, a obţinut cu sportivii pe care-i antrenează peste 100 de medalii, din care şase de aur.

În familia lui Ioan Popa s-a purtat boxul. Când el avea 11 ani, fratele mai mare boxa deja de ceva vreme. Şi fratele mai mic le-a urmat exemplul, devenind de şase ori campion naţional şi de trei ori campion balcanic. Părinţii au fost cei care i-au încurajat pe cei trei fii să îmbrăţişeze calea boxului.

Boxul, un sport al familiei

„E un sport din familie. Mama n-a asistat niciodată la vreun meci, dar era ca o antrenoare: ştia ce să ne gătească înainte de meci ca să de încadrăm în categorie şi de câtă odihnă avem nevoie. Iar cel mai aspru critic al nostru era tata, care ne analiza şi ne evalua fiecare meci”, povesteşte antrenorul.

Cel mai bun rezultat al său ca sportiv a fost titlul de vicecampion naţional de seniori, pe care l-a câştigat în 1968, la categoria „cocoş”, boxând cu un umăr accidentat. Şi nu a pierdut titlul de campion în faţa oricui, ci înfruntându-se cu Nicolae Gîju, cel care avea să deveniă campion european în 1970, la Roma.

La 22 de ani, a trebuit să abandoneze sportul de performanţă din cauza accidentării la umăr, dar – pentru că iubea foarte mult acest sport şi nu dorea să renunţe de tot – a ales cariera de antrenor.

Peste 100 de medalii

Prima medalie de aur pe care a dobândit-o judeţul Sălaj a fost cucerită în 1975 de către Nicolae Bumb, un boxer pe care l-a antrenat Ioan Popa. „Au venit în 1973 la Consiliul Judeţean de Educaţie Fizică din Cluj şi au cerut să li se recomande un antrenor tânăr, care să vină la Zalău să facă performanţă. Şi muncă de pionierat, având în vedere că atunci s-a înfiinţat Clubul Sportiv Municipal”, îşi aminteşte profeso