Mesajul a fost trimis. Multumesc!

205 agenţi de poliţie, cercetaţi penal

Publicat in GAZETA de SUD, marți 20 iulie 2010 ·

În semestrul întâi al acestui an, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au fost înregistrate 143 de dosare penale în care sunt cercetaţi 205 agenţi de poliţie din judeţ. Poliţiştii au fost reclamaţi pentru comiterea unor infracţiuni precum: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cercetare abuzivă, purtare abuzivă, fals şi uz de fals. Potrivit procurorului Cristina Ciobanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, dintre cele 143 de dosare au fost soluţionate 85: „Din totalul dosarelor care au fost luate în lucru în primul semestru al acestui an, au fost soluţionate 85 de dosare. Dintre acestea, în 75 de dosare s-a dat soluţia neînceperii urmăririi penale, într-o cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală, iar în nouă dosare s-a dispus declinarea competenţei sau conexarea la altă cauză“, a declarat Cristian Ciobanu, purtător de cuvânt al Parchetului Gorj. Acesta a mai spus că există diverse plângeri ale unor persoane care au fost cercetate de poliţişti şi pe care acestea îi acuză de purtare abuzivă sau chiar de fals: „Datoria procurorilor este să cerceteze. Multe plângeri sunt pe infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor“, a adăugat Cristina Ciobanu. Nici măcar şeful IPJ Gorj, Viorel Caragea, nu a scăpat de „lupa“ procurorilor, numai că acesta este cercetat de magistraţii de la Parchetul Curţii de Apel Craiova. Comisarul Viorel Caragea a primit neînceperea urmăririi penale într-un dosar în care era acuzat de ultraj şi purtare abuzivă chiar de către unul dintre adjuncţii săi, comisarul de poliţie Ion Frăţilescu.

În semestrul întâi al acestui an, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au fost înregistrate 143 de dosare penale în care sunt cercetaţi 205 agenţi de poliţie din judeţ. Poliţiştii au fost reclamaţi pentru comiterea unor infracţiuni precum: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungește suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA. Ursula von der Leyen: „Ne-au trimis o scrisoare cu măsuri”

Gandul acum 10 minute
Ursula von der Leyen a făcut o serie de declarații, în cursul zilei de duminică, 13 iulie 2025, precizând faptul că UE prelungește suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA, pentru oțel și aluminiu. „Ne-au trimis o scrisoare cu măsuri care

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 29 minute
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum 39 minute
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°