Prin abilităţile sale, tânăra descoperă pasiunile celor închişi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni.
Cunoaşterea, neprevăzutul, dorinţa de a face bine sunt ingredientele de bază pe care Cristina Ioana Niculoiu le-a folosit în alegerea meseriei sale. Nu este tocmai uşor să încerci să aduci lumină şi căldură în casa sufletelor triste, în locul în care speranţa devine o simplă noţiune, iar viaţa un permanent regret. Cristina a îndrăznit. A devenit educator la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni. Misiune grea, dar, după cum spune, eşti mulţumit când vezi că poţi să mai repari ceva, să mai aduci o brumă de încredere acolo unde destinul a sfărâmat-o. Înainte de a lucra la Serviciul Educativ al închisorii, a fost profesor de istorie-geografie la Şcoala nr. 2 Caragiale, care funcţionează pe lângă penitenciar.
Întâi, profesor de închisoare
„În 2002, după ce am terminat facultatea, am susţinut examenul de titularizare. Erau puţine posturi şi foarte departe. Am tot studiat harta şi, până la urmă, am optat pentru Şcoala nr. 2 Caragiale. I-am spus mătuşei mele, tot profesoară, care m-a îndemnat să merg acasă, să mă sfătuiesc cu ai mei. L-am găsit doar pe tata. Mi-a zis: <