Deşi a fost una dintre cele mai încântătoare experienţe cinematografice ale anului 2004, precedentul film al lui Jean-Pierre Jeunet, Un long dimanche de fianľailles / O logodnă foarte lungă, n-a fost de bun augur pentru regizorul francez. Mai întâi, francezii i-au reproşat că e prea american, fiind produs de o companie deţinută de Warner Bros., aşa că i-au tăiat bugetul acordat de stat. Apoi, l-au descalificat la Festivalul de la Cannes pentru că avusese premiera în SUA, şi nu în Franţa, ca ţară de origine – repet, după ce au hotărât că e prea american! La rândul lor, americanii s-au ferit să-l nominalizeze la Oscarul pentru cel mai bun film străin. Ce-i drept, la Césaruri s-a făcut ceva dreptate şi Un long dimanche de fianľailles a obţinut 5 premii din 12 nominalizări.

După 2005, Jean-Pierre Jeunet a dispărut o perioadă de pe harta cinematografică. Nu era ceva neobişnuit, având în vedere că ritmul în care lucrase ca regizor presupunea pauze de până la 4 ani (Delicatessen – 1991; La cité des enfants perdus – 1995; Alien: Ressurection – 1997; Le fabuleux destin dAmélie Poulain – 2001). La un moment dat, fanii au fost extaziaţi de informaţia că Jeunet va ecraniza cunoscutul roman Viaţa lui Pi al lui Yann Martel, dar în 2007 regizorul s-a retras din proiectul respectiv pe motive de buget redus.

Anul trecut, Jean-Pierre Jeunet a ieşit din conul de umbră cu Micmacs ŕ tire larigot, al şaselea lungmetraj al său, o comedie care îmbină ingeniozitatea cu nebunia şi hazardul cu precizia matematică. Filmul spune povestea lui Bazil, un bărbat care trăieşte cu un glonţ în cap în urma unui accident care i-a dat total peste cap viaţa şi aşa nefericită. Bazil a rămas orfan de mic, după ce tatăl său, genist de meserie, a fost ucis de o mină antipersonal, iar mama sa şi-a pierdut minţile. După ce a evadat din orfelinatul care-i făcea copilăria un iad, tânărul a ajuns să