Am citit zilele acestea un interviu despre starea marxismului cu filosoful maghiar G.M. Tamás. Aproximaţiile se rostogolesc vertiginos, ca şi aserţiunile apodictice. Constat că spiritul ironic, bucuria paradoxului şi a metaforei scânteietoare au fost înlocuite de recursul la ceea ce Karl Popper numea gândirea de tip oracular. G.M. Tamás a devenit, horribile dictu, un ideolog.
Ceea ce la Slavoj iek ţine de prelungirea unei formule teoretice îmbrăţişate acum câteva decenii (sinteză de Hegel, Marx, Lukács şi Lacan) apare în cazul lui G.M. Tamás ca un straniu avatar de ultimă oră, un teribilism ostentativ situat la antipodul opţiunilor sale de odinioară. Ideea reconstrucţiei unei filosofii a emancipării radicale, dincolo de promisiunile liberalismului democratic, este de fapt reluarea unor mituri politice din anii 20 (G.M. Tamás aminteşte numele lui Karl Korsch, cel care, în 1923, publica volumul clasic al dialecticii nonleniniste, Marxismus und Philosophie). Visul filosofului maghiar este cel al unei lumi esenţial diferită de aceea burghez-capitalistă, utopia lui das ganz Andere. Mi-e teamă că, pornit pe un asemenea drum, el riscă să se autosurghiunească în zona întunecată a unui pustiitor sectarism mesianic.
Referinţa sa din interviu la István Mészáros şi Hugo Chavez spune mult în acest sens. Mészáros (născut în 1930) a făcut parte, împreună cu Agnes Heller, Ferenc Fehér şi Mihály Vajda, din cercul discipolilor lui Georg Lukács. Plecat din Ungaria după înfrângerea revoluţiei din 1956, a fost profesor la University of Sussex în Marea Britanie. El nu a renunţat însă la convingerile sale anticapitaliste pe care a continuat să le afirme în cărţile publicate în Vest. În ultimii ani, s-a apropiat tot mai mult de Hugo Chavez, în care a găsit, asemeni lui Noam Chomsky, un neaşteptat discipol (şi patron) de ultimă oră. În 2008, dictatorul de la Caracas i-a de
