Universitatea Cluj va fi arbitrată la centru în meciul cu Steaua Bucureşti, din prima etapă a Ligii I, sezonul 2010-2011, de către Ovidiu Haţegan, în timp ce partida dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj îl va avea ca arbitru central pe Alexandru Tudor.
Centralul Ovidiu Haţegan, din Arad, va fi secondat la cele două tuşe de Szekely Zoltan, din Baia-Mare şi de Stelian Slabu, din Braşov. Observatorului meciului Universitatea Cluj –Steaua va fi Tudor Constantinescu.
Partida „U” – Steaua se va disputa duminică, de la ora 18, pe stadionul „Cetate” din Alba-Iulia.
în partida Universitatea Craiova – CFR Cluj Alexandru Tudor, din Bucureşti va conduce brigada din care mai fac parte Cristian Nica, din Ploieşti şi Aurel Oniţă, din Constanţa. Observatorul meciului va fi Nicolae Grigorescu, din Timişoara.
Meciul se va disputa sâmbătă, de la ora 18, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu-Severin.