Cînd, în vara lui 2008, vestea năucitoare a morţii premature a pianistului suedez Esbjörn Svensson a trăsnit prin canalele de ştiri – acelea preocupate de existenţa, creaţia şi evoluţia celor ce ne înfrumuseţează viaţa – odată cu stupoarea şi neputinţa în faţa absurdului s-au auzit voci ce, privind rapid în perspectivă, întrebau: ce vor face partenerii de scenă, de muzică, de turneu şi de creaţie ai inegalabilului Svensson? Cu cine îl vor înlocui pe cel fără de egal? Întrebau deci pe cine vor coopta bateristul Magnus Öström şi basistul Dan Berglund pentru a reforma/reformula/renaşte cel mai influenţial trio de jazz al anilor 2000?
Apariţia în 2010 a albumului Dan Berglund’s Tonbruket (ACT Music, 2010) aduce o mare surpriză, precum şi o parte a răspunsurilor: colegii din Esbjörn Svensson Trio duc mai departe introspecţia în sunet, însă nu împreună. Dacă despre percuţionistul maestru al efectelor electronice Magnus Öström, atît de aclamat în Timişoara anului 2006, încă nu ştim pe ce cale se va aşterne, despre Dan Berglund, basistul înamorat de hard rock, aflăm că dă TON(bruket)ul alături de o trupa complet nouă, formată din muzicieni foarte diferiţi ca educaţie, experienţă şi viziune muzicală, emiţînd, în această formulă de cvartet, un sunet care preia moştenirea trioului mai sus pomenit şi o plimbă pe cărările rockului în forţă, ale celui alternativ, inventînd nu un sound de jazz-rock, ci un foarte novator TON de rock-jazz!
Probabil nu întîmplătoare este coperta albumului, reliefînd o inimă mare, intens vascularizată, aşa cum fusese muzica E.S.T. şi cum se dovedeşte a fi acest concept TONBRUKET în care, bineînţeles, se recunosc pe alocuri acordurile sobre, alteori extatice, însa permanent de forţă, ce definesc ritmul E.S.T., însă în TONBRUKET pianul nu mai este vocea secondată de celelalte instrumente, ci acum basul acustic, uneori mîngîiat de arcuşul t
