Câteodată este foarte dificil să înţelegi în ce constă deosebirea esenţială între două puncte de vedere: buna credinţă pare prezentă în ambele cazuri, scopul propus – aproape identic, argumentele – foarte asemănătoare, cei ce le prezintă sunt sau par oameni cu o anume credibilitate etc. Și atunci? Ei, bine, atunci s-ar putea să nu fi dat prea mare atenţie unui detaliu – accentul. Câteva exemple.
Legiuitorii americani se confruntă din nou cu imensa problemă creată de imigranţii ilegali. Nimeni nu are o cifră exactă, dar optimiştii susţin că am avea de-a face cu aproximativ 12-14 milioane de suflete, pesimiştii — cu aproape 16-17 milioane. Adică un număr ceva mai mic sau ceva mai mare decât populaţia unor ţări precum Albania, Croaţia şi Ungaria luate împreună.
Toată lumea este de acord că trebuie făcut ceva – şi asta de peste un sfert de secol! – dar de făcut nu se face nimic. Se plănuiesc legi noi, când cadrul legal există chiar din timpul preşedintelui Reagan doar că legea nu se aplică. Pur şi simplu, anumite state nu se simt obligate să pună în practică o lege federală.
Ilustraţie & Copyright © 2010 – ALEX DIMITROV
Reversul constă în încercarea Washingtonului de a bloca o lege trecută la nivelul unui stat. Cazul cel mai recent este efortul Casei Albe şi al Ministerului Justiţiei de a bloca o lege a statului Arizona. Şi cercul vicios se închide, încă odată, prin concluzia de aur – ”Trebuie făcut ceva, dar nu aşa.” Tot ce-i rămâne americanului de rând este să se întrebe ”Dacă nu aşa, atunci cum?” Politicianul îi va răspunde, abia după ce va mai fi ales încă şi încă o dată. Dacă îi va răspunde vreodată.
Jocul este perpetuat de sensibilitatea pe care se pune accentul. Pentru unii dintre politicieni, accentul cade pe “imigranţi”, în vreme ce pentru alţii el cade pe ”ilegali”. Cei dintâi, partizani ai clemenţei, reamintesc americanilor că su
