CNVM a obligat Consiliul de Administraţie al SIF Oltenia (SIF5) să convoace o AGA în care acţionarii să decidă dacă îl menţin pe Dinel Staicu în funcţia de preşedinte CA al societăţii, ca urmare a condamnării acestuia la patru ani de închisoare.
"Consiliul de Administraţie al SIF Oltenia are obligaţia de a convoca, în termen de cel mult 60 de zile de la data emiterii prezentei Ordonanţe, Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii în vederea adoptării unei hotărâri cu privire la oportunitatea menţinerii doamnei Popescu Carmen Ioana şi a domnului Staicu Dinel în funcţia de administratori ai SIF Oltenia, în condiţiile inculpării celor doi administratori în dosarul penal 19797/300/2010 şi condamnării domnului Staicu Dinel de către Judecătoria Sectorului 4", se arată într-o ordonanţă emisă luni de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), citată de Mediafax.
Ordonanţa a fost publicată ieri pe site-ul Comisiei.
Autoritatea de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital menţionează în ordonanţă că va solicita instanţei convocarea AGA în cazul în care Consiliul de Administraţie al societăţii de investiţii financiare nu îi va convoca pe acţionari.
CNVM a dispus, luni, şi convocarea AGA la firma Oltenia Grup Invest, controlată de SIF Oltenia, pentru a stabili dacă un membru CA Carmen-Ioana Popescu, fost consilier al preşedintelui SIF, va fi menţinută în funcţia de conducere. Popescu a fost aleasă şi în CA al SIF Oltenia în noiembrie 2008.
Judecătoria Sectorului 4 i-a condamnat, la jumătatea lunii iunie, pe Staicu şi pe fostul preşedinte al Băncii Internaţionale a Religiilor Ion Popescu la câte patru ani de închisoare cu executare şi la plata a peste opt milioane de lei, într-un dosar privind o fraudă de cinci milioane de euro.
În urma condamnării, CNVM l-a suspendat pentru două săptămâni pe Staicu de la conducerea SIF Oltenia, i