Ea, interpretă de muzică populară. El, considerat „părintele placării prin sudură“, cu brevet de invenţie acordat de SUA pe când se afla în Canada. Emigrase în 1980, după ce comuniştii confiscaseră averea părinţilor şi-i aruncase tatăl în închisoare. Mariana Ionescu şi Dan Căpitănescu sunt de 15 ani împreună.
Toată seara nu şi-a luat ochii de la ea. Era fină, delicată, cu ochi verzi, calzi şi cânta dumnezeieşte. I se părea că fiecare cântec e pentru el. A pornit camera şi a filmat-o încontinuu. Ar fi luat-o de mână să plece de acolo, dar... abia au schimbat câteva vorbe, într-o pauză. Discret, a cerut detalii unui prieten comun. A aflat că relaţia în care era implicată începuse să scârţâie. Atât i-a fost de ajuns. Câteva zile mai târziu, Dan Căpitănescu începea asaltul Marianei Ionescu...
1980. Era cazat la Hotel President, în Viena, împărţind locul cu secretarul de partid. Fusese cu ochii-n patru, îşi fixase deja reperele: gara, unde urma să-şi lase bagajele, secţia de poliţie de sub parlamentul austriac, străzile. În ultima noapte, şi-au făcut amândoi bagajele şi le-au aşezat aproape de uşă. A doua zi, toată delegaţia urma să se-ntoarcă în ţară. Rezolvaseră problemele tehnice pentru care fuseseră trimişi de Centrala de la Cernavodă. N-a închis un ochi. La ora trei, s-a ridicat uşor, s-a îmbrăcat repede, cu inima bubuindu-i, şi-a luat pantofii în mână - pantofii lui Guban, cea mai bună pereche, pe care dăduse 323 de lei -, a pus mâna pe valiză şi a ieşit pe uşă. În hol, recepţionerul l-a privit nedumerit. I-a explicat mai mult prin semne - ştia puţine cuvinte în limba engleză - că pleacă, iar omul de la recepţie a început să aplaude. A plouat toată dimineaţa şi după prânz. După ce şi-a lăsat bagajele în gară, s-a plimbat, năuc, fără noimă, ore în şir. Ştia că în momentul în care se va duce la poliţie, va rupe orice legătură cu familia, cu cei din ţa
