Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gelu Voican Voiculescu : „Le-am pus Ceuşeştilor nume false pe cruci ca să nu fie profanaţi!”

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 ·

Fostul vicepremier G.V Voiculescu, o figură cheie a Revoluţiei, consideră că deshumarea soţilor Ceauşescu va pune capăt speculaţiilor născute după 90.

„S-a mai confirmat demult că soţii Ceauşescu sunt îngropaţi acolo, şi cu asta basta! Analizele ADN vor demonta şi acum afirmaţiile făcute de Mircea Oprean şi alţii. Am asistat la înmormântarea lor împreună cu colonelul Mugurel Florescu, cel care a înregistrat şi execuţia, şi înmormântarea”, ne-a mărturisit Gelu Voican Viculescu.

Fostul vicepremier spune că din dimineaţa de 26 decembrie până în 30 decembrie 1989, când s-a decis în final înhumarea, cadavrele cuplului dictator au rămas sigilate în camera frigorifică de la morga Spitalului Militar. De înmormântarea lor s-a ocupat el, Gelu Voican Voiculescu împreună cu Cerasela Baijac Demetrescu.

În ziua înmormântării groparilor li s-a spus că era vorba despre doi colonei în rezervă, ucişi la datorie. Motiv pentru care Ceauşeştilor nu li s-au pus cruci în primă fază, ca să nu fie profanaţi. „De teamă că populaţia se va năpusti la mormintele lor ,şi le vor distruge, am trecut pe cruci două nume de colonei, Enache, respectiv Petrescu, şi i-am îngropat la distanţa de 30 de metri unul de altul, forţaţi de lipsa locurilor din cimitir”, ne-a mărturisit fostul reveoluţionar.

Ca răspuns la acuzaţiile lui Mircea Oprean, ginerele lui Ceauşescu, cel care avea îndoieli că fostul cuplu prezidenţial nu ar fi îngropat în cimitirul Ghencea, Voiculescu spune că dovadă stă o înregistrare a ceremoniei, filmată de colonelul Mugurel Florescu, cel care a surprins şi momentul execuţiei celor doi.

IML i-a declarat morţi fără să îi vadă

Vladimir Beliş, fostul director al Institutului de Medicină Legală a oferit astăzi o mărturie şocantă opiniei publice, mărturisind că că a semnat certificatele de deces ale soţilor Ceauşescu la cererea general

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 40 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 3 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

UE încă nu renunță la negocieri. Ce a hotărât Ursula von der Leyen, după ce Trump a anunțat tarife de 30%

Capital acum o ora
Uniunea Europeană a anunțat că va prelungi până la începutul lunii august suspendarea contramăsurilor comerciale pregătite ca reacție la noile tarife impuse de Statele Unite, în încercarea de a păstra deschisă calea dialogului. Decizia vine la doar

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°