Această metodă stomatologică inovatoare previne apariţia cariilor dentare cu până la 80 la sută. Sigilarea unui dinte se realizează în 15 minute şi rezistă, în medie, doi-trei ani, după care poate fi refăcută, afirmă specialiştii.
Dintre toate categoriile de persoane, copiii sunt cei mai vulnerabili în ceea ce priveşte apariţia cariilor. Acest lucru deoarece dinţii lor, mai exact molarii, prezintă şanţuri şi fosete adânci, situate pe partea cu care mestecăm şi unde se acumulează resturi alimentare şi microorganisme ce favorizează apariţia cariilor. Aceste şanţuri au diametrul mai mic decât firul periuţei de dinţi şi sunt profunde, riscurile de apariţie a cariilor fiind mari chiar şi în cazul în care se respectă o igienă riguroasă.
„Se recomandă sigilarea dinţilor permanenţi: a premolarilor, dar mai ales a molarilor, de îndată ce au erupt în cavitatea bucală (în jurul vârstei de 6 ani erupe primul molar permanent). Sigilările se pot face şi mai târziu, cu condiţia ca dintele respectiv să nu fi fost afectat de carie", explică medicul Viviana Bănulescu, specialist în stomatologie generală, competenţă în pedodonţie, de la Clinica Velvet Dental din Bucureşti.
Tehnică minim invazivă
Sigilarea simplă nu presupune folosirea frezei, de aceea tehnica este una minim invazivă şi nedureroasă, fiind bine suportată de copii. În cadrul procedurii vor fi sigilaţi doar dinţii care nu prezintă carii dentare, după ce au fost curăţaţi în prealabil prin periaj profesional de către stomatolog, cu periuţă rotativă şi cu o pastă specială.
Urmează gravarea acidă, la care se utilizează acid fosforic în concentraţie de 37% sub formă de soluţie sau de gel şi care ajută la o mai bună fixare a materialului de sigilare a dinţilor. Specialiştii afirmă că, după sigilare, şanţurile şi fosetele vor avea, în loc de forma iniţială în „V" un profil rotunjit, facilitând a