Iubitorii tenisului vor avea parte de meciuri de calitate în această săptămână la Baza Sportivă „Popeci“, unde se desfăşoară un turneu ITF, de 10.000 de dolari, care face parte din circuitul BCR Futures România şi este sub egida FRT.
Ediţia a şasea a „Trofeului Popeci“ a debutat ieri-dimineaţă, după ce, în prealabil, a avut loc o conferinţă de presă în care organizatorii au făcut o scurtă prezentare a competiţiei, care se anunţă extrem de disputată. Acest turneu de 10.000 de dolari face parte din circuitul BCR Futures România, care cuprinde o serie de 17 astfel de întreceri (nouă masculine şi opt feminine), care îşi vor afla câştigătorii la sfârşitul lunii septembrie. „Trofeul Popeci face parte din circuitul de tenis al României, care a stârnit interesul multor tenismeni din afara ţării. Vor participa 32 de sportivi, dintre care 29 sunt clasaţi în Top 1.000 ATP, câştigătorul turneului urmând să fie premiat cu 18 puncte ATP. Sunt participanţi din peste 15 ţări. Am avut un turneu de calificări complet, ba chiar au rămas pe dinafară şase sportivi“, a spus Nicolae Burlan, unul dintre organizatori. „Nu vreau să părem nişte lăudăroşi, dar suntem la a 6-a ediţie şi, în afară de Bucureşti, suntem singurul oraş care a reuşit să «prindă» două turnee. Cred că ar fi păcat să pierdem această tradiţie şi cred că, dacă o să ne unim eforturile, o să vrem să organizăm un turneu mult mai mare. Sunt convins că federaţia ne va sprijini să aducem aici o competiţie chiar de 25.000 de dolari, unde vor veni sportivi din primii 200 de jucători ai lumii“, a punctat Burlan, fiind completat de directorul bazei sportive, Narcis Mohora: „Ne-am străduit să creăm toate condiţiile necesare unei bune desfăşurări şi cred că am reuşit. Pe viitor vom încerca să găzduim acest concurs cu premii şi mai mari“.
Supervizorul din partea ITF, Dan Nicolae, s-a declarat mulţumit de condiţiile