“Ce faceti ma toti aici, la ora asta?Cine le-a deschis astora Poarta Raiului asa, de dimineata?”, urla din toti rarunchii Sfantul Petre. “Mama lor. Nici cafeaua n-am baut-o si deja trebuie sa incep la impartirea lor. Care-n iad, care-n rai. Aaaa, da’ ia stati un pic…Nu oti fi cumva romani voi?”
“Saru’mana Sfinte Petre. Ba da. Suntem romani”
“Voi sunteti aia de ati baut insecticid ca v-a innebunit televizorul? Acum citeam despre voi in niste ziare. Cica v-a luat televizorul mintea. Ca in ultimul timp ati tot auzit de o cantareata care s-a omorat si ati vrut sa fiti si voi asa, faimosi. Sa zica toata lumea despre voi. Dar pe voi nu va asteptam acum. Voi trebuia sa veniti peste ceva zeci de ani. Ma baieti, ma. Nu stiti ca nu e frumos sa iti iei viata?”
“Ba da, Sfinte Petre, io stiu ca-i pacat. Da’ sotul aproape ca nu ma mai baga in seama. Trece pe langa mine prin casa de parca nici n-as exista. Iar daca imi zice doua vorbe e doar ca sa ma certe”, zise o femeie.
“Eu pur si simplu simt ca nimeni nu ma iubeste”, plangea un altul.
“Eu am ramas cu traume de cand m-a lasat prima iubita, acum zece ani, pe cand aveam 16 ani si de atunci am nevoie in permanenta sa fiu laudat si admirat. Cred ca am ramas cu niste complexe de inferioritate”
“Stiu, stiu. Voi nu vroiati sa muriti chiar de tot. Voiati doar sa stie ceilalti ca si voi existati. Vroiati sa iesiti si voi din anonimat. Grea cruce, sa nu stie nimeni de tine! Saracii de voi! Si nici macar nu-i vina voastra. Voi vreti doar niste modele. Ca sa stiti si voi in ce directie sa mergeti. Dar asa exemple luati voi? Ia uitati-va acolo in zare! Compozitori, scriitori, poeti, sculptori, pictori. Stiu ca ati auzit de ei. Sunt morti de atata amar de ani si lumea inca ii pomeneste. Asa se iese din anonimat mai fratilor. Asa ramai in enernitate. Daca tot aspiri la faima, aspira la cea eterna, nu la cea