"La râpa Uvedenrode/ Ce multe gasteropode!/ Suprasexuale/ Supramuzicale." "Măi, copii, voi să nu citiţi aşa ceva! Asta e literatură decadentă, asta nici măcar nu e literatură, dar ce zic eu, asta-i pornografie curată! Copii, voi să vă păstraţi spiritul pur şi să nu care cumva să citiţi aceste versuri ale lui Ion Barbu, pentru că nu merită. M-aţi înţeles, mă? Ce-i aia «suprasexuale»? Ce-i aia «supramuzicale»? Nu, deci nu, nu care cumva să citiţi aşa ceva! Auzi! «Gasteropozi!/ Mult limpezi rapsozi,/ Moduri de ode/ Ceruri eşarfă/ Antene în harfă!» Păi asta numeşte Ion Barbu poezie? Ha!"

Aşa le trezea profesorul Constantin Chiriţă studenţilor săi de la "Regie film" interesul pentru lectură, iar regizorului Andrei Blaier, el însuşi o colecţie ambulantă de poezii, îi place (se vede pe el) să-şi amintească de cursurile pe care le ţinea scriitorul. Cu care, mai încolo, avea să devină prieten. Când îl evocă pe Chiriţă, Andrei Blaier redevine studentul ahtiat după literatură de acum hăt ani şi-mi place să mi-l imaginez într-un şir de bănci mai departe de catedră (dar nu foarte!), ascultându-şi profesorul cu un fel de entuziasm camuflat. Poate greşesc, dar la asta mă gândesc când, din senin, toarnă nu numai cu ploaie, dar şi cu versuri de Arghezi spuse de Blaier: "Auzi, cică «Duhovnicească», auzi, «Ce noapte groasă/ Ce noapte grea!/ A bătut în fundul lumii cineva./ E cineva sau, poate, mi se pare./ Cine umblă fără lumină,/ Fără Lună, fără lumânare/ Şi s-a lovit de plopii din grădină?». Auzi, cum să citeşti aşa ceva, păi ar trebui să fii chiar nebun să-ţi pierzi timpul cu asemenea lecturi, «Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas,/ Ca un suflet de pripas?/ Cine-i acolo? Răspunde!/ De unde vii şi ai intrat pe unde?»... hm... aşa ceva e de necitit!".

Blaier flirta cu ideea de a ecraniza "Cireşarii" din facultate şi, na, uite că spiritul său ludic l-a aj