- Diverse - nr. 597 / 21 Iulie, 2010 Fara indoiala ca, pentru cei care au trait ultimii ani ai comunismului romanesc si erau la varsta deplinei intelegeri a dramaticei noastre situatii de atunci, ramane drept un reper celebrul text poetic-pamfletar al Anei Blandiana, publicat in revista "Amfiteatru", prin 1987, daca nu ma insel, si la al carui titlu face aluzie inceputul articolului de fata. In esenta, poemul era un strigat de disperare si de exasperare si punea intrebarea de ce acest popor nu era capabil sa reactioneze la toate nedreptatile, la toate ingradirile, la toate chinurile la care era supus. Randurile de fata se doresc a fi un minieseu tocmai pe tema obedientei, a slujului pe care cei defavorizati de zeita Fortuna il fac, imbinand nepasarea cu cate o egala doza de fatalism si masochism, in fata intamplatorilor stapani pe care aroganta si viclenia i-au plasat deasupra multimilor. Vrem, nu vrem, tot ceea ce este materie vie pe acest Pamant se bazeaza pe o acerba concurenta. Ne putem extazia in fata unui superb peisaj din zona montana, in care o padure seculara poate sa ne faca sa ne simtim mici, insignifianti chiar... Cati, oare, dintre noi constientizam insa ce enorma lupta, ce apriga concurenta exista acolo pentru fiecare picatura de apa si pentru fiecare raza de lumina?! Poeta Ana Blandiana, daca nu luam conceptul poetic drept o simpla metafora, poate fi suspectata de lacunare cunostinte de botanica! Daca ne gandim, apoi, la regnul animal al lumii noastre, vom constata ca cele mai fericite, in inconstienta lor, sunt ierbivorele. Nu le ramane decat sa-si aplece botul inspre tarana si sa-si culeaga cu un minim efort hrana cea de toate zilele. Nu degeaba despre un om sarac cu duhul se spune ca e "prost ca oaia". De-abia daca vom urca pe scara evolutiva in increngaturile animalelor de prada, a carnivorelor, vom constata un real progres. Siretenia vulpii,