Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indienii de la TDI vor bani de la bănci pentru combinatul de la Olteniţa

Publicat in Bursa, joi 22 iulie 2010 ·

* Compania ar dori să fie sprijinită de stat în derularea investiţiei de 150 milioane euro

Transdanube Industries SRL (TDI) doreşte să finanţeze construcţia combinatului de oţel beton de la Olteniţa din surse proprii şi credite bancare. Tommaso Serrano, directorul general al TDI a declarat ieri, la Olteniţa: "Intenţionăm să contractăm credite de la băncile româ-neşti şi străine pentru a acoperi 30-40% din valoarea totală a investiţiei de 150 milioane euro de la Olteniţa. În această perioa-dă, condiţiile de împrumut nu sunt foarte avantajoase dar negociem în continuare cu bănci precum BCR şi Unicredit din România, dar şi cu instituţii financiare internaţionale precum BEI şi Citibank. Până în prezent, pentru construcţia combinatului de oţel beton de la Olteniţa am investit circa 20 milioane euro, din care jumătate reprezintă achiziţia celor 21 hectare de teren necesare investiţiei".

Domnul Serrano a mai spus că şi ajutorul statului ar fi bine-venit pentru derularea acestei investiţii. Directorul general al TDI a subliniat că a demarat deja discuţiile cu autorităţile române astfel încât compania cu capital indian să primească sprijin pentru demersurile de autorizare a investiţiei, dar şi pentru dez-voltarea infrastructurii locale. Tommaso Serrono a explicat: "Când mă refer la ajutor de stat pentru combinatul nostru de la Olteniţa nu vizez un ajutor bănesc, ci unul administrativ pentru că România este o ţară foarte birocratică. De exemplu, avem nevoie de întărirea reţelei de distribuţie şi transport a energiei electrice, dar şi de o mai bună infrastructură rutieră."

Combinatul de oţel beton pe care TDI urmează să-l construiască la Olteniţa va avea o capacitate de producţie anuală de circa 500.000 de tone. TDI speră ca obţinerea autorizaţiilor de mediu şi de construire să se deruleze în timp util astfel încât construcţia să înceapă în primăvara anului vi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 4 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 7 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 9 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 9 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 4 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 7 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 7 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 11 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°