Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNVM a încheiat cu pierderi mai mici primul trimestru

Publicat in Bursa, joi 22 iulie 2010 ·

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a raportat, în primele trei luni ale anului, pierderi de 1,41 de milioane de lei (circa 337.000 de euro), potrivit unui raport transmis ziarului BURSA. Pentru comparaţie, în primele trei luni ale anului trecut, arbitrul pieţei de capital înregistra un deficit de cinci ori mai mare, respectiv de 7,66 milioane de lei.

În primele trei luni ale anului, veniturile operaţionale ale CNVM au cres-cut cu 53%, la 7,21 milioane de lei, în timp ce cheltuielile operaţionale au scăzut de la 12,53 milioane de lei, cât erau la finele lunii martie 2009, la 8,67 milioane de lei. Veniturile din activităţi economice ale Comisiei au cres-cut, în primele trei luni ale anului, la 7,19 milioane de lei, cu 108% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Raportul Comisiei arată că arbitrul pieţei de capital a fost nevoit să pună în practică o serie de măsuri anticriză, valoarea stocurilor, consumabilelor, lucrărilor şi serviciilor executate de terţi scăzând cu aproape 72%, la 895.358 lei. În acelaşi timp, salariile şi contribuţiile sociale pentru angajaţii CNVM au scăzut, în primele trei luni ale anului, la 5,75 milioane de lei, comparabil cu 7,68 milioane de lei, cât totalizau în primele trei luni din 2009.

Finanţările, subvenţiile, transferurile şi alocaţiile bugetare cu destinaţie specială par să fi fost lovite grav de criză în cazul Comisiei, în condiţiile în care acestea s-au diminuat la 1,65 lei. Pentru comparaţie, ele totalizau, la finele lui martie 2009, 1,23 de milioane de lei.

Veniturile financiare ale CNVM au suferit o contracţie de circa 85%, în primul trimestru din 2010, la 38.674 lei. Cheltuielile financiare s-au redus, în acelaşi timp, de la 134.041 lei, cât erau la finele lui martie, anul trecut, la 20.031 de lei.

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a raportat, în prime

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum o ora
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 32 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum o ora
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°