Născut la 23 iunie 1976, la Slatina (judeţul Olt), Claudiu Niculescu a activat la şapte cluburi înainte de a semna pentru "U" Cluj. Cel mai mult a jucat pentru Dinamo Bucureşti, în trei perioade: 2001-2002, 2003-2007 şi 2009-2010.
Iată echipele pentru care a evoluat Niculescu:
1994-1995: FC Craiova
1996-1998: Extensiv Craiova
1998-2001: Universitatea Craiova
2001-2002: Dinamo Bucureşti
2002-2003: Genoa CFC (Italia)
2003-2007: Dinamo Bucureşti
2007-2008: MSV Duisburg (Germania)
2008: Omonia Nicosia (Cipru)
2009-2010: Dinamo Bucureşti
2010: "U" Cluj
În prima ligă din România, în ediţia 2006-2007 atacantul a marcat de 18 ori, devenind golgheter.
Niculescu are opt selecţii şi la echipa naţională.