Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNVM îl dă iar pe preşedintele SIF5 pe mâna acţionarilor

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 21 iulie 2010 ·

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a emis o ordonanţă prin care obligă Consiliul de Administraţie al SIF Oltenia (SIF5) să convoace acţionarii societăţii pentru a decide dacă îl menţin pe Dinel Staicu în funcţia de preşedinte după ce acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru fraudarea BIR.

Autoritatea de supraveghere a pieţei de capital spune că va solicita instanţei convocarea adunării în cazul în care Consiliul de Administraţie al societăţii de investiţii financiare nu se va supune deciziei CNVM. La jumătatea lunii trecute, CNVM l-a suspendat pe Dinel Staicu timp de două săptămâni din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie şi de conducător al SIF Oltenia.

Deciziile CNVM vin după ce Judecătoria Sectorului 4 l-a condamnat pe Dinel Staicu la patru ani de închisoare cu executare şi la plata sumei de 8 mil. lei pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR). Staicu a spus că va face apel împotriva deciziei.

Nu este prima dată când CNVM obligă conducerea SIF Oltenia să lase acţionarii să decidă menţinerea lui Staicu în funcţia de preşedinte al societăţii.

În urmă cu doi ani, CNVM a luat aceeaşi decizie ca urmare a punerii sub acuzare a lui Dinel Staicu de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în două dosare care privesc fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR) şi a companiei de transport al gazelor naturale Transgaz Mediaş (TGN).

Staicu a fost trimis în judecată în noiembrie 2006, alături de el fiind inculpat şi fostul preşedinte al Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR), pentru o fraudă de peste 5 milioane de euro. Din banii obţinuţi fraudulos de la BIR, Dinel Staicu ar fi cumpărat acţiuni la SIF Oltenia, prin intermediul unor societăţi pe care le controla, ajungând să deţină peste 5% din capitalul social al companiei.

În noiembrie 2007, Staicu a fost pus sub acuzare a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 25 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Încă o lună de arest pentru mercenarii lui Potra / Liderul grupării este de negăsit / „Statul român face toate demersurile pentru a pune în aplicare un mandat de arestare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Ur

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 4 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°