O societate la care acţionar este un puşti de 20 de ani a reuşit rara „performanţă" de a prejudicia bugetul statutului cu peste 1,6 milioane de lei. Însă, surprizele nu se opresc aici, dat fiind că puştiul cu pricina mai apare şi în alte patru firme, despre care oamenii legii au suspiciuni că ar încerca, de asemenea, să înşele statul. Pe de altă parte, o altă firmă, la care acţionar este, de asemenea, un tânăr, a prejudiciat statul cu peste 965.000 de lei.
Potrivit comisarului-şef al Gărzii Financiare Constanţa, SC Alexanders Services SRL, situată pe strada Comarnic nr. 72, nu funcţionează la sediul social declarat şi a efectuat achiziţii intracomunitare în valoare totală de 4.163.043 de lei. „Având în vedere că nu se pot verifica înregistrările în contabilitatea firmei, s-a prezumat un prejudiciu creat bugetului de stat în sumă de 1.602.772 de lei", a declarat Cristian Radu. Totodată, şeful Gărzii Financiare a mai spus că societăţii i s-a întocmit sesizare penală şi a precizat că la adresa respectivă, de pe strada Comarnic nr. 72 au declarat sediul social zeci de firme, dintre care aproape 80 s-au ales cu sesizări penale pentru nefuncţionare la sediul social declarat. Revenind la Alexander Services, firma a fost înfiinţată în 2006 şi are bilanţul anual nedepus la Registrul Comerţului pentru anul 2008. Dintre cele două numere de contact ale societăţii, unul nu este alocat, iar cel de-al doilea a fost vândut, cu telefon cu tot, unui cetăţean din Iaşi. Potrivit datelor oficiale, firma se ocupă de comerţul cu autoturisme şi autovehicule uşoare, iar cei doi asociaţi sunt Constantin Alin Moldoveanu, de 20 de ani, din Constanţa, cu 5%, şi Liviu Aenachioei, de 41 de ani, din Botoşani, cu 95%. Aenachioei este totodată şi adminstratorul firmei. În 2007, firma a avut o cifră de afaceri de 1.831.609 lei şi un profit brut de 11.323 de lei. Constantin Alin Moldoveanu ma