Televizorul este asociat cu ideea de „casă“, de spaţiu personal şi familial, dar această percepţie se modifică sub presiunea unei reechipări a omului de astăzi cu dispozitive mobile. Televizoarele vor deveni tot mai performante, însă „magia“ ecranului va dispărea. Din ce în ce mai mult ne vom uita la televizor ca la un simplu display cu multiple funcţiuni, nu ca la obiectul prin care aveam senzaţia că participăm sau ne integrăm în lumea dimprejur.

Am mutat televizorul. Şi-a pierdut locul lui bine ştiut, din faţa canapelei. L-am mutat într-un colţ mai liber al camerei, atunci cînd mi-am luat o consolă Wii, care se conectează la televizor, şi aveam nevoie de mai mult spaţiu ca să mă joc. Dacă vreau să văd o emisiune TV sau un film pe DVD, trebuie să-l răsucesc cam 45 de grade spre canapea. Din noul lui loc vizionarea nu mai e atît de confortabilă ca înainte. Iar dacă nici măcar Campionatul Mondial de Fotbal nu m-a făcut să mă răzgîndesc şi să-i redau locul central din faţa canapelei, probabil că n-am să mai fac asta niciodată. Şi nu mă joc atît de mult cu Wii ca să justific astfel această rezistenţă a mea de a-l readuce în spaţiul său „natural“, de a-i reda centralitatea de care s-a bucurat atîtea zeci de ani.

În acelaşi timp, pe desktop-ul meu s-a aşternut praful. Am deja senzaţia că ocupă mult prea mult loc şi, probabil, voi scăpa de el în curînd, atunci cînd o să-mi înving ataşamentul sentimental faţă de un obiect cu care am petrecut atîţia ani. Folosesc însă foarte des laptopul, pe care-l plimb din bucătărie pe măsuţa din faţa canapelei, la biroul unde stă acum şi desktop-ul, sau chiar în dormitor. De vreo două luni mi-am luat şi un iPad, un obiect pe care-l găsesc foarte folositor – în ciuda frivolei lui reputaţii de gadget, de obiect de fiţe – pentru a naviga pe Internet, a citi cărţi sau articole lungi şi pentru a vedea filme, a asculta podcast-u