Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ramasitele sotilor Ceausescu, deshumate din cimitirul Ghencea Civil. INML: Testele ADN ar putea dura si 6 luni daca probele au stat in umiditate

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 21 iulie 2010 ·

Ramasitele pamantesti ale sotilor Nicolae si Elena Ceausescu au fost deshumate, azi dimineata, pentru a fi luate cateva probe pentru testare ADN, singurul fiu al acestora care se mai afla in viata, Valentin Ceausescu, dorind sa se stabileasca daca acestea sunt ale parintilor sai. Testele ADN in cazul sotilor Nicolae si Elena Ceausescu ar putea dura si sase luni daca solul in care au stat sicriele a avut multa umiditate, ingrasaminte sau acid, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, directorul general al Institutului National de Medicina Legala (INML), Dan Dermengiu. "Sper ca ADN sa nu fie degradat de apa, ingrasaminte sau substante acide, pentru ca altfel va fi foarte dificil de obtinut un rezultat precis. In general, testele ADN din fragmente osoase sunt destul de laborioase", a mai spus directorul INML. El a precizat ca au fost situatii in care un rezultat aproximativ al testelor ADN a putut fi obtinut si dupa mai mult de jumatate de an. "Nu atat vechimea resturilor pamantesti supuse analizelor conteaza, cat mediul in care acestea au stat. Spre exemplu, in Egipt, unde solul este uscat, au putut fi efectuate teste ADN de mare precizie si dupa sute, chiar mii de ani de la data decesului celui supus analizelor. Daca solul este foarte acid, atunci ADN este distrus chiar si in primele trei luni de la deces", a mai spus Dermengiu. Dupa ce va fi obtinut rezultatul, acesta va trebui comparat cu un ADN al rudelor apropiate, pentru se a stabili daca este vorba despre sotii Ceausescu. Un barbat care sustine ca a participat la o parte a procedurii de exhumare a lui Nicolae Ceausescu a declarat, pentru MEDIAFAX, ca sicriul fostului dictator a fost scos din mormant si pus pe un postament, pentru ca medicii legisti sa poata preleva probe. El a precizat ca medicii au luat probe biologice, dar si din hainele cu care a fost inmormantat Nicolae Ceausescu. Acesta a aratat ca, in opinia

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°