Remarca a fost făcută de marele cronicar sportiv Ioan Chirilă pe o carte dăruită maestrului Nicu Isuf, după ce vinurile preparate de el i-a lăsat fără cuvinte pe francezi.

Provine dintr-o familie de oameni simpli şi muncitori, dar de la care a învăţat cum să se comporte ca să răzbească în viaţă. Şi nu i-a fost uşor pentru că, pe când avea doar câţiva anişori, viaţa l-a pus la prima încercare.

A fost nevoit să-şi vadă mama, în scurtele vizite pe care i le făcea în sanatoriu, ducându-i de mâncare. A fost şi perioada care i-a trezit oarecum interesul pentru viitorul său.

„Am fost cinci copii, iar acum am mai suntem trei. Când eram în clasa a şaptea, diriginta ne-a pus să facem o compunere despre ceea ce vrem să fim.

Mama, din cauza unui doctor, s-a îmbolnăvit de o congestie pulmonară şi mă duceam la ea cu mâncare, la sanatoriu, lângă Govora. Ducându-mă cu trenul, vedeam disciplina din gară şi salutul milităresc şi în acea compunere am scris că vreau să mă fac impiegat de mişcare”, ne dezvăluie Nicolae Isuf, cuprins de emoţie.

Din păcate, nu a reuşit să-şi împlinească visul, din cauza necazurilor care se abăteau asupra familiei sale. „Şcoala era la Craiova. Tata, probabil, crezând că se plăteşte şi nu avea cu ce să mă întreţină, nu mi-a spus când trebuie să mă duc la înscriere, am aflat şi mi-a făcut apoi dosarul incomplet.

Aşa că m-am întors acasă, iar în anul următor, diriginta a venit cu un prospect pentru şcoala de viticultură de la Mediaş. Aşa am făcut această şcoală pe care am terminat-o în 1959”, povesteşte maestrul în arta preparării vinurilor.

Vinurile lui i-a făcut pe francezi muţi

Încet, încet, pasiunea pentru viticultură a crescut. Văzându-l cum taie via, în primii ani de şcoală profesorii îl chemau să-i ajute şi acasă. Pentru a face rost de banii necesari tratamentului mamei sale, Nicolae Isuf muncea în va