Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 120 de clujeni au ajuns la spital din cauza muşcăturilor de căpuşe

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 iulie 2010 ·

Peste 120 de persoane din judeţul Cluj s-au prezentat la spital, în intervalul 5-18 iulie, după ce au fost muşcate de căpuşe, Primăria organizând acţiuni de dezinsecţie în zonele unde s-au semnalat probleme, potrivit Mediafax.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că Primăria organizează acţiuni în zonele unde s-au identificat focare de infestare cu căpuşe, în colaborare cu Spitalul de Boli Infecţioase şi o companie de dezinsecţie.

Acţiunile de dezinsecţie se fac în locuri în care s-au identificat mai multe cazuri de persoane muşcate şi s-a instituit un sistem de comunicare interinstituţională, prin care Spitalul transmite săptămânal municipalităţii care sunt zonele în care au fost muşcaţi de căpuşe pacienţii care s-au adresat serviciului de gardă, iar Primăria comunică mai departe firmei de dezinsecţie.

"Din listele comunicate de către Spitalul de Boli Infecţioase, în intervalul 5-18 iulie, 127 de persoane au fost muşcate de căpuşe şi au mers la spital. Dintre acestea, 26 au fost muşcate în municipiul Cluj-Napoca, restul în alte zone, în general în păduri (Făget, Băişoara, Someşul Rece, Beliş, Tarniţa)", a spus Apostu.

Conform sursei citate, în Cluj-Napoca, majoritatea cazurilor au fost în Muzeul Satului, zona Hotel Napoca, zona Detunata, Parcul Dâmbu Rotund, lacul din Gheorgheni, zona Mănăştur (Arinilor, Clăbucet, Iezer, Tazlău), Pata Rât, în zona Zorilor, Parcul Babeş, Parcul Central, zona Cetăţuie-Gruia.

"Douăsprezece persoane au fost muşcate în grădinile proprii, fapt care arată încă o dată necesitatea dezinsecţiei şi pe proprietăţile private, nu numai pe domeniul public", a spus Apostu. O companie specializată a intervenit în zonele menţionate cu dezinsecţie suplimentară, pentru a distruge focarele.

Peste 120 de persoane din judeţul Cluj s-au prezentat la spital, în i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°