Glicina (Wisteria floribunda) este o plantă căţărătoare masivă, perenă, cu frunze căzătoare, originară din Japonia.
Glicina poate ajunge şi la 10-15 metri înălţime dacă este lăsată să crească liberă, tulpina devenind foarte groasă şi încolăcindu-se pe orice fel de suport; greutatea totală poate ajunge şi la o tonă. Prin tundere corespunzătoare şi cu un suport adecvat, se poate modela pentru a lua forma unui copăcel, cu tulpină şi coroană. Se poate modela ca bonsai.
Înfloreşte primăvara, începând cu mijlocul lunii mai. Florile sunt asemănătoare salcâmului şi apar chiar înainte ca frunzele să fie complet dezvoltate. Culoarea lor variază de la alb lăptos la albastru şi liliachiu. Cel mai des întâlnită specie de glicina este Wisteria floribunda, sau glicina japoneză, care înfloreşte târziu, în vară, florile fiind purpurii sau lila. Dintre varietăţile glicinei japoneze, cele mai cunoscute sunt Violaceo Plena, cu flori albastre-violet, Alba cu flori albe, Rosea cu flori roz pal şi Macrobotrys, ai cărei ciorchini pot ajunge şi la un metru lungime.
Altă specie este Wisteria frutescens, sau glicina americană, cu flori violete, şi Wisteria sinensis sau glicina chinezească, cu flori albe şi parfumate, care apar la începutul verii.
Wisteria sinensis îşi desface toate florile deodată, în timp ce Wisteria floribunda îşi desface florile în mod progresiv, de la bază spre vârf. Prima oferă un spectacol exploziv, dar de scurtă durată, în timp ce a doua oferă o privelişte ceva mai temperată, dar de durată mai lungă. Wisteria floribunda încolăceşte suportul în sensul acelor de ceasornic, iar Wisteria sinensis, în sens trigonometric (contrar acelor de ceasornic). Acest amănunt permite identificarea uşoară a celor două varietăţi şi este un detaliu important atunci când dorim să o conducem. Dacă o răsucim invers, planta va consuma multă energie pentru a se desfăşura şi