(Apărut în Dilema, nr. 231, 27 iunie -3 iulie 1997)
- Ia şi tu gunoiul...
- Ia şi tu farfuria asta şi du-o la bucătărie...
- Strînge şi tu apa, că se închide...
- Adu şi tu un pahar să iau un antinevralgic...
- Ce-o să fie dacă într-o zi ai să pui şi tu perdelele?
- Fii şi tu ca mine şi dă-l la dracu'...
- Fă şi tu un scacrificiu!
- Du-te şi tu să vezi cum e cu întreţinerea...
- Bate-ţi şi tu capul, dacă nu te intereseaza covoarele...
- Şi ce dacă m-am umilit...? Umileşte-te şi tu! Fii şi tu inferior!
Acest "şi tu" e tot ce a rămas vesel şi democratic din epopeea feminismului deplin victorios în lupta pentru egalitatea cu bărbatul-care-nu-face-nimic.
O ipoteză pentru a trece la negocierea unei păci laşe, dar pace, ar fi o propunere demnă de un bărbat echilibrat:
- Lasă şi tu de la tine, nu ştii că cel mai deştept cedează?
Efectul e evident, bunicel şi durează o zi-doua. Nu e mult. Nu e deloc mult.
O altă ipoteză de lucru ar fi aceea propusă, cîndva, de dl Paleologu: să spui, din camera alăturată, un "nu pot" la obiect:
- Vino să mă ajuţi să pun masa!
- Nu pot.
- De ce nu poţi?
- Fiindcă am treabă.
- Ce treabă ai?
- Mă gîndesc.
Aşternută pe hîrtie, apare ca prea opresivă, menţinînd o superioritate, o linişte, un rest de aroganţă care nu rezolva nimic, în 1997.
Trebuie să ne încredinţăm singurei soluţii absolut sigure. Aceea. Aceea după care începe elogiul funebru:
- Scria toată ziua. Şi cînd nu scria - scria în gînd, mergînd, mîncînd, ducînd gunoiul, spălînd scrumierele... săracu'!...
- Aaaa - şi aici urmează chiar o furie serioasă - aaa, începi şi tu cu şantajul?
În bucătărie, unde nimeni nu are voie să intre, gospodina face cîţiva paşi înapoi, ca să admire torta, precum sculptorul în faţa propriului său Michelangelo
