E neras de saptamani. Parul si-l tine ferit de rigoarea unui piaptan. Batranetea i s-a urcat in spate si-l apasa. De ochi nu i s-a atins. Ii mustesc inca de viata. Pastreaza in ei lumina care curge peste paduri si fanete. Cred ca numai pentru lumina asta a revenit aici, in satul al carui duh a pierit cu zeci de ani in urma. Se uita peste dealuri, spre Vizma, spre Bruznic si Bara. Din toate partile ne copleseste clorofila. Privelistea pare suspendata de niste raze limpezi ca picturile medievale, scrie Dumitru Badita pe blogul Subiectiv.
"Mos Sera, nu-i prea mult noroi in raiul dumitale"? Surade. "Ba da, ne mananca noroiul, iar cand se usuca pamantul, ne mananca puricii".
ExodulImi vorbeste despre niste purici care se inmultesc si zac in tarana uscata. Cum prind picior de om sau de dobitoc sar si-l chinuie cu intepaturile lor ticaloase. Am noroc: e vremea noroiului si nu risc sa fiu anemiat de maruntii vampiri ai Spatei. Batranul se sprijina de coltul casei aproape darapanate. A cazut tencuiala pe alocuri si se vad barnele sfredelite de carii. In fereastra, cateva ghiceve cu muscate rosii. Le-a adus nevasta lui, tanti Florica, din Ghiroda, o comuna mare langa Timisoara. Acolo s-au asezat ei dupa ce au parasit Spata, cu multi ani in urma. Satul s-a pustiit atunci repede.
Taranii si-au incarcat in camioane si caramizile si grinzile caselor desfacute bucata cu bucata. S-au dus unde le-a venit mai bine, in satele mari din campie, in Lugoj si Timisoara, sa munceasca prin fabrici ca sa aiba copiii lor o viata mai usoara. Mirajul orasului, CAP-ul, izolarea si namolul au stins suflarea Spatei. Pe vetrele fostelor case au crescut ierburi si tufisuri. Abia recunosti ca aici au trait candva aproape o suta de familii. Destinul le-a risipit pe toate. Au lasat numai oasele mortilor intr-un cimitir cotropit mai tarziu de buruieni si arbursti salbatici
