Un profesor care să obţină la examenul de titularizare o notă sub cinci e o ruşine pentru sistemul de învăţământ. Privind lucrurile din afara sistemului, aceasta este percepţia. Ca părinte, să ştii că la clasă intră un profesor care nu a reuşit să ia nici măcar cinci la titularizare, nu-ţi pică prea bine şi nu-ţi dă sentimentul acela de siguranţă, de confort la urma urmei, că ţi-ai lăsat copilul pe mâini sigure.
Acelaşi rezultat slab, privit însă din interiorul sistemului de învăţământ, nuanţează lucrurile, pentru că realitatea nu e chiar aşa cum o vedem de dincolo de gardul şcolii.
Anul acesta examenul de titularizare a avut rezultate foarte slabe, au fost discipline la care profesorii nu au reuşit să obţină banala notă 5, deşi, măcar la subiectele teoretice, care valorează 2/3 din lucrare, ar fi trebuit să scrie ceva. La Brăila, de exemplu, a fost dezastru la chimie, arte vizuale sau fizică, unde mulţi candidaţi au renunţat, iar din cei rămaşi numai doi au reuşit să ia note între cinci şi şapte. Profesorii şi inspectorii au spus că subiectele au fost foarte grele, grad maxim de dificultate, iar cei care nu aveau experienţa predării într-o clasă bună de liceu nu puteau să ia note mai mari.
Pe de altă parte, sunt discipline la care de 20 de ani nu s-au scos posturi la titularizare, precum mecanica sau educaţia tehnologică, dar suplinitorii susţin acest concurs o dată la trei ani. O să vă întrebaţi, dacă nu au posturi la titularizare, de ce mai dau examen? Pentru că sunt, practic, obligaţi! Nota la acest examen, oricât de mică, numai să fie peste cinci, le asigură accesul la un post mai bun pentru un an. Iar după câteva astfel de examene, deja nu le mai pasă ce notă iau. Totul e să meargă cu valul. Se poate întâmpla să ia şi o notă sub cinci, dar ce contează?! De mult nu îi mai interesează ce zice lumea. Salariul e mic, iar ca suplini
