Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mafie în taximetria din municipiul Deva: taximetriştii legali atacă munca „la negru”

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 ·

Oamenii sunt nemulţumiţi de colegii care ies pe traseu fără forme legale. Un grup de taximetrişti cere autorităţilor locale să nu-i mai tolereze pe cei care muncesc la negru.

Taximetriştii Florin Bârsan, Dan Iacobache şi Daniel Smântână din Deva acuză instituţiile abilitate că închid ochii la activitatea ilegală a colegilor de la FlyTaxi, Euro Taxi şi Astral Taxi. „Aceste firme au angajaţi fără carte de muncă, fără atestate şi în plus nu respectă niciun tarif. Ne-am trezit în situaţia în care piraţii, cărora poliţiştii le-au luat plăcuţele de înmatriculare de la maşinile personale, au devenit peste noapte taximetrişti. Cât despre patroni, aceştia primesc 75 de lei pe zi de la fiecare şi nu îi intereseză altceva”, a povestit Bârsan.

Favoruri sexuale pentru oamenii legii, de la „fetiţele” de pe şoseaua Deva - Orăştie

Reţeaua specializată în interceptări telefonice ilegale a ajuns în faţa procurorilor DIICOT

ngrijorare: Piaţa consumului de droguri a explodat în judeţul Hunedoara

Acesta consideră că Poliţia şi ITM-ul nu-şi fac datoria şi tolerează aceste abateri. Afirmaţiile lui Bârsan sunt susţinute de colegii săi care au ţinut să adauge şi faptul că există maşini de taximetrie care au trecut de inspecţiile periodice, deşi nu respectă legea. „Cum au putut aceste maşini să funcţioneze în regim de taxi dacă nu sunt conforme cu legislaţia? Cine a închis ochii la aceste ilegalităţi?”, se întreabă Iacobache.

Contactat de „Adevărul de Seară“, Iosif Bogdan, patronul de la Astral Taxi, a declarat că angajaţii săi au actele în regulă. „Există posibilitatea ca firmele care folosesc dispeceratul meu să nu fie în regulă. Dar asta nu este de competenţa mea”, a declarat Iosif.

Directorul ITM Hunedoara, Horia Raţiu, susţine că e foarte greu să verifici legalitatea taximetriştilor. „Se anunţă imediat prin staţii şi nu mai găsim pe n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 17 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°