Zălăuanii vor plăti, începând de luna viitoare sau din septembrie, cel târziu, 4 lei pentru un bilet cu două călătorii pe maşinile Transurbis, faţă de 3 lei, în momentul de faţă. Primăria a aprobat deja solicitarea făcută în acest sens de Transurbis, operatorul local de transport în comun.
Preţul unui bilet cu două călătorii va fi majorat cu un leu, ajungând, astfel, de la 3 lei cât este acum, la 4 lei. Operatorul de transport în comun a solicitat primăriei mărirea preţurilor la bilete invocând majorarea TVA, dar şi a costurilor la combustibil şi piese auto. Primăria va aproba majorarea în una din şedinţele viitoare de consiliu local, urmând să fie aplicată de luna viitoare ori cel târziu din septembrie.
Tot cu 25 la sută vor creşte şi preţurile la abonamente, care costă acum 53 de lei pe lună (preţ întreg), 41 de lei pentru elevi şi 40 de lei pentru persoane cu handicap.
Singurii care nu vor avea de suferit de pe urma majorărilor sunt pensionarii, primarul Radu Căpîlnaşiu susţinînd că, în 2010 cel puţin, nu vor fi suspendate gratuităţile pentru pensionari.