Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SERIAL: Crimele care au şocat Capitala în ultimul deceniu

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 ·

Ziarul „Adevărul de Seară“ începe de mâine un serial în care prezintă cele mai sângeroase crime care au avut loc în Bucureşti. Astfel, până la 28 iulie vor fi prezentate câte două cazuri pe zi.

În cadrul serialului „Zece ani de omoruri“, „Adevărul de Seară“ va publica, de mâine, până la 28 iulie, câte două cazuri şocante pe zi. De asemenea, până joia viitoare puteţi vota care este cea mai sângeroasă crimă pe www.adevarul.ro. Tot atunci vom prezenta şi rezultatele sondajului. Iată o scurtă trecere în revistă a câtorva dintre cazurile pe care le vom prezenta:

Execuţie în stil mafiot

Prima din seria crimelor sângeroase din Capitală s-a petrecut la 30 august 2000, când Marius Dimitriu, impresar care se ocupa cu plasarea de fete în străinătate, a fost împuşcat cu şapte gloanţe chiar în faţa blocului în care locuia, de pe Şos. Pantelimon nr. 221. Autorii, doi italieni: Sabatelli Carmelo si Torcasso Pasquale.

Criminalul grec care a şocat România

La 24 noiembrie 2001, grecul Konstantin Passaris, un criminal în serie, a omorât doi angajaţi ai unei case de schimb de pe Bdul Magheru, de unde a furat 50.000 de lei. Bărbatul mai ucisese cinci poliţişti în Grecia.

Ucisă cu 20 de lovituri de cuţit

La 28 iunie 2002, Camelia Alexe, o prostituată din cartierul Drumul Taberei, a fost omorâtă de un client psihopat chiar în apartamentul ei. Ucigaşul i-a aplicat peste douăzeci de lovituri de cuţit.

Cu toporişca în restaurantul chinezesc

La 23 noiembrie 2004, Cristian Orlando Ioniţă, care făcea curăţenie la un restaurant chinezesc, l-a omorât pe Aurel Vlioncu, paznic la local, cu mai multe lovituri de toporişcă, pentru banii din încasări.

Triplu asasinat din cartierul Giuleşti

La 4 decembrie 2005, Jean Pierre Francois Sgueglia, cetăţean elveţian, a ucis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 2 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Maia Sandu, la Summitul Moldova-UE: „Kremlinul și vocile sale cunosc doar șantaj și control/ Vor să ne taie accesul la fonduri, parteneriate și speranță”

HotNews acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia că vrea să taie „accesul la fonduri, la parteneriate, la speranţă” al ţării sale, informează Agerpres. Ea a declarat, într-o conferinţă de presă organizată la finalul summit-ului bilateral

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 4 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 41 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 5 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

27°
vin.

19°/36°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

27°
vin.

17°/38°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°