Arta este obiect de lux. Şi este ştiut că reprezintă o investiţie sigură şi foarte rentabilă. Cu o condiţie: să cunoşti foarte bine fenomenul pieţei - de pildă, artiştii preferaţi şi cota acestora, calitatea lucrărilor puse în vânzare, tendinţa comerţului cu bunuri culturale, etc., etc. Lucrurile se află de mult în matca lor; arta circulă, negustorii prosperă, ca de altfel şi falsurile. Iar piaţa occidentală funcţionează după regulile unei investiţii rentabile.
De o vreme, comerţul cu artă din România beneficiază de atenţia cuvenită din partea actorilor pieţei şi, mai ales, se încadrează destul de bine în "tiparele" rentabilităţii. Pe scurt, negustorii - oameni cu bani - nu pierd nicio ocazie care i-ar putea îmbogăţi peste noapte. Arta clasică rămâne, în continuare, la înălţimea preferinţelor. O lucrare de Grigorescu, Andreescu, Luchian, Tonitza, Pallady, Dărăscu, Petraşcu, Ressu, Mutzner, Băncilă sau Schweitzer-Cumpăna îşi va găsi întotdeauna cumpărătorul. Dintre artiştii contemporani, de mare atenţie se bucură cei recent decedaţi: nume care au fost intens promovate şi vehiculate chiar în timpul vieţii acestora. Celor doi importanţi formatori de şcoală - Corneliu Baba şi Alexandru Ciucurencu - li se adaugă Ion Pacea, Constantin Piliuţă, Ion (Alin) Gheorghiu, Horia Bernea, Sabin Bălaşa, Mircea Ciobanu, apoi, treptat, Ion Popescu-Negreni, Spiru Vergulescu ş.a. Din start, însă, trebuie ştiut că investiţia este una pe termen lung: câteva decenii. Goana imensă după câştiguri a generat la noi o notă aparte în comerţul cu artă. Se cumpără lucrări pe bani grei (evident, cu multă parcimonie, la nivelul veniturilor din România) - între 80.000 şi 200.000 lei, care sunt revândute, după câţiva ani, la preţuri de 3, 4 sau 5 ori mai mari. Negustorii bine orientaţi s-au lansat în afacere începând cu anul 1995. Între artiştii ale căror opere au făcut şi vor face, probabil
