Agroalim Distribution, unul dintre cei mai mari zece distribuitori din sectorul alimentar, a revenit pe creştere în primul semestru, după un declin de 14% al afacerilor în 2009 faţă de anul anterior.
"În primul semestru din 2010 compania a înregistrat o creştere de 12% în volum şi de 9% în valoare (la nivelul cifrei de afaceri) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut", a declarat Cristina Berneanu, managerul de comunicare al Agroalim.
Divizia de distribuţie a grupului american Smithfield a raportat anul trecut afaceri de 200,4 mil. lei (47,3 mil. euro), faţă de 231 mil. lei în 2008, iar în acelaşi interval şi-a majorat pierderile de aproape cinci ori, până la valoarea de 5,7 mil. lei (1,3 mil. euro).
Cum explică reprezentantul Agroalim avansul din S1?
"Am început încă de anul trecut dezvoltarea reţelei de distribuţie pentru carnea de porc la nivel naţional, ceea ce a contribuit la obţinerea unor rezultate la nivelul aşteptărilor noastre. Anul acesta ne concentrăm şi pe dezvoltarea distribuţiei pe segmentul refrigerate şi, de asemenea, dezvoltăm conceptul de unic partener pentru food-service (clienţi precum restaurante sau firme de catering - n. red.). Nu în ultimul rând, lucrăm pentru a îndeplini obiectivul de a duce brandul Casa Ţărănească pe primul loc pe piaţa legumelor congelate", a spus Berneanu.
Peste 40% din rulajele Agroalim vin din vânzarea produselor fabricate de companiile din grup - Smithfield Prod (carnea Comtim) şi Frigorifer (legumele congelate Casa Ţărănească şi brandul de produse din peşte DelMare), potrivit datelor furnizate de companie.
Smithfield Prod este a doua mare companie deţinută de grupul american în România, după Smithfield Ferme. Aceasta a raportat avut în 2009 o cifră de afaceri de 405 mil. lei (95 mil. euro), în creştere cu 22% faţă de anul anterior, însă a rămas pe pierdere.
Divizia de distribuţ