Săptămîna trecută, cînd televiziunile noastre au vorbit numai despre sinucidere şi ne-au oferit un nesfîrşit priveghi televizat, mi-am amintit de nenea Anghelache. Care Anghelache? Personajul lui Caragiale din schiţa Inspecţiune, un funcţionar care se sinucide după ce aude mai multe poveşti cu colegi de-ai lui găsiţi cu lipsă în gestiune, în urma controalelor. După moartea lui Anghelache, inspectorii descoperă că registrele lui contabile erau ireproşabile şi că nu-i lipsea nimic din casa de bani. Spre sfîrşitul schiţei, avem o întrebare celebră: „De ce?… De ce, nene Anghelache? a întrebat plîngînd ca un prost cel mai tînăr“.
Exact ca tînărul care întreabă prosteşte „de ce?“ au procedat şi televiziunile – au organizat dezbateri peste dezbateri, cu psihologi, cunoscuţi de-ai cîntăreţei sau băgători de seamă, care să găsească răspunsul la teribila întrebare. (Şi cu tot felul de indivizi care vorbeau despre „noi, artiştii“ – aşa cum făcea, printre alţii, şi un Romică Ţociu.) Toţi îşi dădeau doct cu presupusul şi se afundau în penibil. Cum altfel, cînd chibiţezi pe marginea unui astfel de gest dramatic?
DE ACELASI AUTOR Premiile acestei rubrici pentru 2012 Actorul şi televiziunea Cine pleacă, cine rămîne Ordonanţa pe furiş
Discutam deunăzi cu nişte jurnalişti care recunoşteau, cinic, că un asemenea eveniment este, pentru presă, o adevărată binecuvîntare într-o perioadă de secetă, cum e vara. Poţi să te înfrupţi mult timp din el! Prin urmare, televiziunile, alături de restul presei, au tocat tot ce s-a putut din toată povestea. Aici îl invocăm din nou pe nenea Iancu: „Îndată după apelul ce l-am făcut către sf. nostru patron şi după intervenţia acestuia în favoarea noastră, Dumnezeu ne trimise oribila dramă din strada Uranus, dramă menită să rămînă în analele criminologiei universale, după ce va fi înviorat leşinata presă română, măcar pentru o lună de
