Serialul "În derivă" a ajuns la jumătatea filmărilor. Actorii Marcel Iureş şi Maria Dinulescu, dar şi coregizorul Adrian Sitaru au pus punctul pe povestea terapiei la români.
Fac o psihoterapie de nivel mediu, oarecum generală. Am şi cazuri de suicid adolescentin, un fel de criză de cuplu, cu o etiologie destul de complicată, care se desfăşoară în medie la toate cazurile, destul de variată. Nu s-a intrat în detaliile procesului de terapie, asta e senzaţia mea.
Pe de altă parte e corect descris, vorbesc de nivelul conţinutului", detaliază Marcel Iureş despre rolul pe care îl joacă în primul serial de ficţiune produs de HBO integral în România, "În derivă".
Iureş îl interpretează pe psihoterapeutul Andrei Poenaru, al cărui univers profesional şi personal pare să se destrame, săptămână de săptămână; actorul recunoaşte că nu a fost niciodată la psihoterapeut, deşi a cunoscut câţiva. I s-a părut că "nu bârfesc, sunt oameni foarte serioşi".
"Se tratează persoanele, că sunt adolescenţi, un membru al trupelor speciale, doi îndrăgostiţi sau o tânără în toată puterea cuvântului, la modul general. Persoana în cauză este un pachet, un sistem care s-a defectat. Şi trebuie să aflăm de ce şi unde duce lucrul ăsta şi cumva se sugerează şi câte o rezolvare", explică Iureş abordarea personajului său. Da, această afirmaţie se aplică şi în cazul lui Andrei Poenaru.
Are şi momente de respiro printre bătăliile perpetue impuse de poveste? "Da, mai fumez câte o ţigară (râde). Mă mai duc la piaţă să îmi fac o ciorbă, un borş de peşte, dar altfel muncesc non-stop", povesteşte Iureş biografia psihoterapeutului Poenaru. Actorul crede că acest serial va prinde la publicul autohton şi asta tocmai pentru că românii nu se omoară cu mersul la psiholog.
Practică la spital
Personajul Mariei Dinulescu, Nora, are un iubit