Iată că a venit momentul unui nou raport de monitorizare a României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) stabilit cu Uniunea Europeană. Ca la fiecare raport, ziariştii care ştiu că evaluăm la Centrul Român de Politici Europene efectele acestui Mecanism mă întreabă nerăbdători când se activează sancţiunile prevăzute împotriva României. De cealaltă parte, la Bruxelles lumea este dezamăgită şi nerăbdătoare. Concluzia inevitabilă este că MCV a fost ineficient. Nu vreau să contrazic neapărat această concluzie, ci mai degrabă să o nuanţez. A fost ineficient raportat la ce? Se aştepta cineva ca doar pentru că ne monitorizează Comisia Europeană corupţii să se dorească la puşcărie pentru ca să iasă ţara bine în rapoartele de la Bruxelles? Nu cred.

Bine, atunci, dacă UE este nemulţumită, dacă noi, cei din ONG-uri şi publicul larg, suntem nemulţumiţi, de ce nu se impun sancţiunile şi gata? Întrebarea este perfect legitimă. Dar adevărul este că sancţiunea formală nu a fost gândită pentru a fi aplicată. Din păcate, UE nu are multe instrumente de control asupra unui stat membru pe domeniul justiţie şi afaceri interne, unde domină cooperarea interguvernamentală, deci statele sunt suverane. Sancţiunea maximă formal în cadrul MCV este nerecunoaşterea sentinţelor judecătoreşti din România în alte state membre (tehnic vorbind, statele membre nu ar fi obligate să le recunoască). S-a ştiut asta de la bun început, că nu este o sancţiune convingătoare, în sensul că aceia care iau decizii proaste, care subminează lupta cu corupţia, politicieni şi magistraţi în special, nu ar fi direct afectaţi. În schimb, excluderea de fapt a României din zona europeană de cooperare judiciară ar afecta cetăţenii simpli, oamenii de afaceri cu procese în domeniu şi chiar investitorii europeni în România.

E drept că ar fi o palmă politică serioasă pe obrazul României, dar prac