Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bună seara, România! Trupe care n-au venit încă

Publicat in Jurnalul, miercuri 21 iulie 2010 ·

Aş începe cu legendele, şi aici, pe prima poziţie la "priorităţi" l-aş numi pe McCartney. Paul a început în SUA turneul de adio, anul viitor urmează Europa, ultimul lui concert urmând să aibă loc la Londra (pe noul Wembley) la 18 iunie 2012.

Atunci, McCartney va împlini 70 de ani şi ar vrea să se retragă. În turneul actual - dar şi în cele anterioare -, Paul cântă 22-24 de melodii, majoritatea fiind cele din repertoriul Beatles. Cum Pink Floyd nu mai există, cel mai reprezentativ component - şi "în vână" în acelaşi timp - este Roger Waters. După uriaşul succes al turneului "Dark Side Of The Moon", la toamnă, Waters începe, la Chicago, "The Wall Live", iar primăvara-vara viitoare vine în Europa. Unde majoritatea datelor sunt deja fixate, Bucureştiul nefiind - încă - pe listă. Nici pe Led Zeppelin nu avem şanse să-i vedem vreodată, având în vedere interesul lui Robert Plant faţă de propria carieră solistică. Dar, la toamnă, Jason Bonham (fiul toboşarului John Bonham) vrea să marcheze 30 de ani de la moartea tatălui său cu un turneu al formaţiei The Led Zeppelin Experience. Turneul iniţiat de Bonham Jr ar fi singurul punct de atracţie pentru legiunile de fani Led Zeppelin din întreaga lume.

U2 rămâne una dintre cele mai dorite formaţii, actualul turneu având loc în Europa aşa cum s-a stabilit, doar concertele din SUA fiind reprogramate pentru 2011. Configuraţia scenei impune stadion, dar noi încă nu avem aşa ceva în Bucureşti. Aşa că... vom trăi şi vom vedea! Oricum fanii înrăiţi ai formaţiei s-au "asigurat" şi merg la concertele din alte oraşe, Istanbulul numărându-se printre cele mai atractive destinaţii. După Beatles şi Stones, The Who este considerat grupul nr. 3 din istorie şi în 2011 începe un turneu mondial ce va promova opera rock "Quadrophenia".

Cum pe Oasis i-am pierdut, la aceeaşi "categorie de greutate" evoluează Col

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum o ora
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

„Nu suntem pregătiţi pentru ceea ce ne aşteaptă în patru-cinci ani”, avertizează secretarul general al NATO Mark Rutte

News.ro acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile pentru apărare,

Un bărbat înjunghiat a fost dus la spital în stare gravă. Poliția anunță că și-a scăpat singur un cuțit în picior, într-un magazin

Ziare.com acum 34 minute
Un bărbat înjunghiat într-un magazin din centrul municipiului Constanţa şi-ar fi provocat singur rana, din greşeală, în timp ce analiza ustensile de bucătărie i-ar fi scăpat din mână un cuţit, în zona piciorului, a informat Inspectoratul de Poliţie

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°