Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Pop - Apărătorul de pe sticlă

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 ·

A absolvit două facultăţi, Drept şi Studii europene, un masterat şi diferite cursuri de diplomaţie şi politică. Deşi a ales avocatura, printre marile lui pasiuni sunt şi politica, administraţia şi mass media.

Profil:

Născut: 23 decembrie 1984, Satu Mare

Studii:

Familie: necăsătorit

Adrian spune că încă din şcoala generală s-a simţit atras de literatură şi drept, fiind chiar unul din redactorii paginii dedicată elevilor de la ziar local. După absolvirea liceului, a ales Facultatea de Drept de la Cluj Napoca considerând că acest domeniu îi poate oferi multe posibilităţi, inclusiv în administraţie publică şi în politică.

„Nu regret că am ales Dreptul, deoarece îmi deschide multe porţi în viaţă, însă fiind preocupat şi de relaţiile internaţionale, m-am înscris şi la Facultatea de Studii Europene, pe care am completat-o cu un curs de pregătire la Institutul Diplomatic Român din Bucureşti, în paralel cu masteratul în Drept de la Satu Mare”, explică tânărul. Acum este avocat stagiar la un cabinet particular din oraş.

Satu Mare, oraş cu multe posibilităţi

Fiind deosebit de preocupat de oraşul în care trăieşte, după cele două facultăţi absolvite la Cluj şi cursul diplomatic de la Bucureşti, sătmăreanul s-a întors în oraşul natal.

„Mă simt foarte legat de acest oraş, deşi nu e unul la fel de mare şi dezvotlat precum Clujul sau Bucureştiul. Sunt foarte apropiat de prieteni şi, mai ales, de părinţii mei, dar motivul revenirii mele este şi faptul că din punct de vedere profesional, aş avea mai multe şanse de afirmare, pentru că văd potenţial în oraşul nostru. Cred că este nevoie de o pătură de oameni care să încerce să schimbe ceva”, continuă tânărul.

Are o emisiune

Adrian Pop a acceptat invitaţia de a deveni moderatorul unei emisiuni la un post de televiziune locală. A debutat cu emisiunea „Tema zilei”, iar în sez

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum justifică Marcel Ciolacu creșterea deficitului bugetar: 84% din bani merg în zona de investiții

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că rectificarea bugetară aflată pe ordinea de zi a ședinței de lunui a Guvernului este una pozitivă și sustenabilă. Însă, potrivit proiectului de rectificare bugetară pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor, defici

Familiile afectate de inundații vor primi vouchere de 15.000 de lei pentru electrocasnice noi. Decizia coaliției de guvernare

Ziare.com acum 20 minute
Persoanele afectate de inundaţii vor beneficia de câte un voucher de 15.000 de lei în vederea achiziţionării de electrocasnice, a precizat, luni, 23 septembrie, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. El a declarat că în ultima şedinţă a coal

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 37 minute
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 51 minute
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Gandul acum 20 minute
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 2 ore
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 2 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Comisia Europeană propune un sprijin de 120 de milioane de euro pentru fermierii din România și din alte patru țări

Adevarul acum 43 minute
Comisia Europeană a propus luni, 23 septembrie, alocarea a 119,7 milioane de euro din rezerva pentru agricultură pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia şi România.

Monica Dascălu confirmă revenirea la pupitrul știrilor Pro TV, după doi ani de pauză. „Am crescut și am evoluat”

Libertatea acum o ora
După aproape doi ani de pauză, timp în care a devenit mamă și s-a concentrat pe familie și pe creșterea celor doi copii, Monica Dascălu revine astăzi, 23 septembrie, de la ora 13:00, la pupitrul Știrilor PRO TV.

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 22 minute
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

27°
lun.

18°/27°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°