Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul îi ajută, romii din Roşia vând mai departe

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 · ·

Au primit calculatoare de la stat şi le vând mai departe. Alţii, la fel de norocoşi, îşi aşteaptă calculatoarele pentru a le folosi drept piese de muzeu. Nu de alta dar, deşi cererea le-a fost aprobată, ei nu au locuinţa racordată la electricitate. Sună bizar, dar Proiectul Euro200, „Acordarea Ajutorului Financiar Pentru Achiziţionarea de Calculatoare“ a devenit mană cerească pentru mulţi asistaţi social.

La Roşia, în judeţul Sibiu, e forfotă mare când vine vorba de programul pe care mulţi l-au denumit generic „Un calculator pentru fiecare“. Cum populaţia este majoritară de etnie romă, iar peste 50 la sută beneficiază de ajutor social, e limpede că mulţi s-au încadrat.

Aşa se face că mulţi dintre cei care au copii la şcoală au depus o cerere la unitatea de învăţământ unde merge elevul pentru ridicarea cuponului de 200 de euro, la care au mai pus o sumă modică, 100 de lei, spre exemplu, anul trecut, şi şi-au luat PC-ul.

Lucrurile sunt clare până aici. Din păcate, doar odată ajunse în casele oamenilor au început problemele. „Nouă nu ne prea merge, spre exemplu, conectarea la internet. E bun programul, altfel nu am fi avut bani să îi cumpărăm unul. Copilul nostru chiar îl foloseşte“, spune Ilie Comşa, un localnic din Roşia, mulţumit de beneficiile PC-ului. Asta chiar dacă elevului nu îi este de ajutor, neapărat, la temele pentru acasă. „Îl folosesc mai mult ca să mă joc“, spune Iliuţă Comşa, (13 ani).

Luat şi vândut

Acesta este un caz fericit, al unui elev care, deşi nu face teme pe calculator, măcar îl foloseşte. În partea cealaltă a satului, lucrurile se complică. Ana Ursu, mamă a trei copii a depus şi ea anul trecut cerere pentru a primi un calculator. Şi i-a fost aprobată. O demonstrează lista publică postată pe site-ul www.euro200.edu.ro.

De anul trecut însă femeia pare să fi uitat ce a făcut. „Nu am depus cerere

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 59 minute
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 17 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum 43 minute
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Bărbat reținut după ce şi-a agresat şi ameninţat soţia. A încălcat și ordinul de protecție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut după ce şi-a agresat şi şi-a ameninţat soţia, iar după câteva ore el a revenit la locuinţa acesteia şi a încălcat astfel ordinul de protecţie provizoriu care fusese emis de poliţişti. Reprezenta

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 4 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

KoçZer se extinde în Europa prin deschiderea unei filiale în România

Ziarul Financiar acum 40 minute
KoçZer, liderul Turciei în domeniul achiziţiilor strategice şi al managementului lanţului de aprovizionare, şi-a deschis prima filială europeană în România. Cu un obiectiv ambiţios de a atinge vânzări de 100 de milioane de euro în următorii trei ani

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°