Între Islam, burka, punk şi democraţie se stabilesc neverosimile catene. Ceea ce e tabu în Orient devine un spaţiu de afirmare a libertăţii în Europa. Sau invers. Dezbaterea cu privire la interdicţia vălului islamic din Franţa, Germania, Danemarca sau Italia a generat reacţii paradoxale. Cum cei care susţin interdicţia şi cei care se opun sînt tot mai isterici, e greu să se găsească o soluţie. Poate nici n-ar mai trebui căutată, pentru că situaţia e de-a dreptul amuzantă.
În Iran, muzica punk e interzisă. Clericii islamişti consideră că e coruptă şi că poate corupe – aşa că discurile circulă pe sub mînă şi sînt ascultate pe şest. Gesturi punk – cum ar fi pumnul strîns sau ridicarea degetului mijlociu – sînt subversive, puţini îndrăznesc să le facă în public. Am aflat despre asta din Persepolis, un volum de benzi desenate conceput de o autoare iraniană care acum trăieşte la Paris (volumul a apărut în traducere românească la Editura Art). Din aceeaşi carte am aflat şi cîte ceva despre voalul islamic: fetele sînt obligate să poarte burka în şcoli şi universităţi, iar pe stradă trebuie să meargă cu capul plecat şi să nu privească bărbaţii în ochi. Încălcarea acestor reguli e sancţionată drastic: exmatriculare, declaraţii la miliţie, chiar şi arest.
La Paris, fetelor (originare din ţări cu tradiţie islamică) le este interzis să-şi acopere faţa în şcoli şi universităţi, iar o comisie parlamentară studiază acum posibilitatea extinderii interdicţiei vălului în toate locurile publice. În ţara lui mai 1968 şi a lui „il est interdit d’interdire“, era şi normal ca legea să stîrnească controverse. Pe de o parte, sînt cei care consideră că Islamul e o religie şi o ideologie ale cărei principii anti-democratice sînt periculoase pentru societate. Pe de altă parte, sînt cei care cred că purtarea vălului islamic e un mod de afirmare a identităţii culturale, şi că o asem
