Septuplul cîştigător al Turului Franţei a încercat ieri să obţină o victorie de etapă. N-a reuşit,clasîndu-se pe poziţia a şasea în runda dintre Bagneres de Luchon şi Pau
Pierrick Fedrigo (Bouygues) a adus victoria cu numărul şase pentru Franţa la această ediţie a Marii Bucle
Americanul de la RadioShack nu a vrut să plece din Turul Franţei fără să-şi facă simţită prezenţa. Aflat în clasamentul general la 40 de minute în spatele liderului, a fugit din pluton chiar în primii kilometri ai rundei şi a fost mereu în faţă pe cele patru căţărări. Surorile cele înalte ale acestei etape au fost Col de Peyresourde (km 11), Col d'Aspin (km 42,5), Col du Tourmalet ( km 72) şi Col de d'Aubisque (km 138).
Peisaj mirific în Pirinei şi cîteva imagini din trecut oferite de Lance Armstrong. S-a ridicat din şa, a pedalat cît a putut de tare, a avut momente în care a rămas şi singur. Un Lance diferit de etapele precedente în care a trecut prin toate stările.
N-a cîştigat etapa pentru că într-un grup de opt rutieri n-avea cum să fie cel mai bun la sprint. Competenţa sa ţine de alte domenii. S-a impus Pierrick Fedrigo (Bouygues) la capătul a 199,5 kilometri, dublînd atfel victoria de luni a colegului şi compatriotului său, Thomas Voeckler. După 16 etape scurse, Lance e pe 25, la 33 de minute în spatele liderului.
Calm şi pace
În pluton, acolo unde au stat Alberto Contador şi Andy Schleck, a fost linişte. Spre deosebire de iureşul din etapa a cincisprezecea, cînd "El Pistolero" a atacat , în timp ce Schleck avea o problemă mecanică, apele s-au limpezit. Ibericul a rămăs în galben , tot cu opt secunde în faţa luxemburghezului. După ce a fost huiduit la Bagneres-de-Luchon, spaniolul şi-a cerut scuze în faţa luxemburghezului. Şi totul se amînă pentru etapa de mîine, care se va disputa între Pau şi Col du Tourmalet.