Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ spânzurat în clopotniţa din Afumaţi

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 ·

Bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost găsit de localnici atârnând de o balustradă, în curtea bisericii din comună. Mattias Nettusch lucra la fermele din judeţul Dolj ca mecanic. Ultimul loc de muncă l-a avut în comuna Măceşu.

Oamenii din comuna Afumaţi, judeţul Dolj, şi-au făcut cruce în în această dimineaţă, când au văzut cadavrul lui Mattias Nettusch atârnând de balustrada clopotinţei din curtea bisericii. Localnicii cred că este vorba de un blestem şi că lăcaşul ar trebui din nou sfinţit. „Doamne fereşte de aşa întâmplare! Cred că îmi va lua ceva de timp până când voi mai intra în biserică. Noi credem că l-a adus cineva până aici şi l-a atârnat în ştreang, deşi nu sunt urme“, a spus Ioana Mitrea, de 51 de ani.

Nu a lăsat bilet de adio

Şi oamenii legii au declarat că bărbatul neamţ de 38 de ani nu prezintă urme de violenţă pe corp. Din primele verificări, se pare că acesta s-a sinucis. „Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost depus la morga spitalului din Băileşti în vederea efectuării necropsiei. Nu a lăsat niciun bilet de adio.Nimeni din comună nu îl cunoştea“, a spus Florin Pascu, inspector la Poliţia Municipiului Băileşti.

Oamenii din Afumaţi sunt încă şocaţi de gestul bărbatului. „A venit cu maşina personală până aici. De ce nu s-a dus să se sinucidă în altă parte? Să ne strice nouă biserica? Acum ce o să se întâmple, se va închide lăcaşul nostru de cult? Doamne fereşte de aşa ceva! Era tânăr, avea toată viaţa înainte. În autoturism, am văzut câteva bilete scrise de mână într-o limbă străină“, a povestit Marin Creţan, din comuna Afumaţi.

Mattias Nettusch se stabilise de aproximativ doi ani în România şi nu era căsătorit.

Unii oamenii au declarat că bărbatul avea datorii. Cumpărase mai multe terenuri, iar acum trebuia să restituie banii de unde îi împrumutase.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 38 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 4 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 3 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 4 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 4 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Sistemul informatic al CNAS, linie roșie pentru ministrul Sănătății: Voi demisiona dacă noul sistem nu e gata până în 2026

Capital acum 58 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit despre planurile de digitalizare din sistemul sanitar și a spus că își va da demisia dacă noul sistem informatic al CNAS nu va fi realizat până în 2026, considerând acest obiectiv esențial.

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

34°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°