De la o vreme încoace, de cînd au fost anunţate măsurile de austeritate, în discursul public s-a încetăţenit ideea că sîntem un popor de asistaţi social, de leneşi care trăiesc pe banii altora în loc să muncească. Trîntori şi milogi care cumulează nemeritat diverse ajutoare sociale, pensionari pretins orbi care conduc maşini pe şoselele patriei şi sug din banii celor ce trudesc din greu – cam asta e imaginea căreia actualul Guvern şi-a propus să-i pună capăt. Nu vreau să pun aici în chestiune faptul că există abuzuri în alocarea ajutoarelor sociale. Dar nu pot să nu mă întreb dacă povara cheltuielilor sociale este chiar atît de mare pe cît se pretinde a fi, astfel încît orice neajustare a acestor cheltuieli ne este fatală, ducînd la colaps.

O simplă privire aruncată peste statisticile europene ne arată că lucrurile nu stau deloc aşa cum pretinde Guvernul. Conform ultimelor date disponibile la Eurostat, din 2007, România se afla pe ultimele locuri în ceea ce priveşte cheltuielile cu protecţia socială – 12,9% din PIB, situîndu-se pe ultimele locuri, alături de Letonia şi Estonia, şi în mod clar sub media europeană de 26,2%. Dacă este să comparăm suma cheltuită pe cap de locuitor pentru protecţie socială, atunci sîntem fatalmente pe ultima poziţie – statul român cheltuia în 2007 doar 298 euro pe cap de locuitor, substanţial mai puţin chiar decît Bulgaria (414 euro). Rezultatul acestei abordări este vizibil: conform datelor din European Quality of Life Survey, România are cea mai mare pondere în totalul populaţiei, a indivizilor cărora veniturile cîştigate nu le ajung pentru a-şi procura mîncarea – 37,1%, incomparabil mai mult decît statele UE, unde media se situează pe la 6%, şi cu mult peste nivelul altor state din fostul lagăr socialist – în Bulgaria proporţia e de 10,9%, iar în Polonia de 13,9%. Letonia, care este, ca şi noi, o campioană la cheltuielile red