Din aprilie pana la sfarsitul lui august, in Studiourile Atlantis Film din Bucurestii Noi se filmeaza primul serial produs de HBO nu doar in Romania, dar si in Europa. Avand la baza un serial de succes din Israel, preluat de americani cu Gabriel Byrne in rolul principal (sub titlul "In Treatment"), "In deriva" il are ca protagonist pe Marcel Iures, aflat in postura de psihoterapeut. Maria Dinulescu, Vlad Zamfirescu, Andreea Bibiri, Bogdan Dumitrache si Maria Mitu sunt pacientii. Premiera are loc pe postul HBO in 6 decembrie. Deocamdata am fost pe platou.
Un apartament in care iluzia realitatii functioneaza pana in cele mai mici amanunte. Sunt carti adevarate in biblioteca, desi reflectoarele din afara "geamurilor" iti dau senzatia ca afara e un soare bland de vara (printr-un geam vezi chiar niste olane, un pic de zid de mucava si 2-3 frunze convingatoare de plastic.). Directorul de imagine Adrian Silisteanu spune ca iluminatia se numara printre elementele care se schimba de la un episod la altul."Intr-o zi e soare, in alta mai si ploua. Ar fi greu de dus 45 de episoade in care lumina se schimba destul de putin, modificarile fiind destul de mici pentru ca fiecare sedinta de terapie se desfasoara la aceeasi ora in fiecare zi."
Serialul are si un format neobisnuit, care urmareste fidel actiunea. Ca si in Israel si SUA, el va fi prezentat la HBO de luni pana vineri. Fiecarui pacient ii corespunde cate o sedinta/un episod de 25 de minute. Vinerea, terapeutul lui Marcel Iures merge el insusi in terapie la o fosta colega interpretata de Tamara Cretulescu. Pentru ca serialul a pornit din Israel, fiind scris si realizat de Hagai Levy, el e fost preluat si adaptat in SUA, respectiv Romania. Asta inseamna ca modificarile fata de original trebuie sa fie cat mai mici.
Se filmeaza aproape numai in studio, dar timp de o saptamana s-au filmat si ext