Cerul începe la mansardă
Asociaţiile de proprietari se pot trezi cu vecini noi la bloc. Firmele şi agenţiile imobiliare bat moneda pe mansardarea clădirilor multi-etajate şi caută, prin diverse mijloace, să obţină dreptul de proprietate asupra viitoarelor apartamente de pe acoperiş. De regulă, firmele preferă blocurile cu patru etaje pentru că în cazul imobilelor mai înalte investiţia nu mai e la fel de profitabilă. Decizia de mansardare a blocurilor va fi luată cu acordul a două treimi din proprietarii apartamentelor, respectiv al tuturor proprietarilor care locuiesc la ultimul etaj.
„Nu ştiu ce să zic. Probabil dacă ceilalţi locatari vor fi de acord, mă vor presa şi voi accepta şi eu.”
Grigore
„Mi se pare o idee foarte bună însă pentru blocurile cu patru etaje. Eu sunt preşedintele asociaţiei de locatari şi din păcate, la blocul nostru, cu 8 etaje, nu e convenabil, pentru că există şi un risc seismic ridicat.”
Delia Paşca
„Nu mi se pare o idee tocmai bună. Înţeleg că majoritatea câştigă, dar în acest caz nu e o necesitate această mansardare, astfel încât nu mi se pare corect ceea ce se va întampla.”
Szakacs Janos
„Nici nu ştiam. Mă bucur foarte mult să aflu! Eu sunt responsabilul blocului unde locuiesc şi de vreo 3 ani vrem să mansardăm, însă un singur vecin nu este de acord şi de aceea nu am putut deschide acest proces.”
Kovacs Attila
Cerul începe la mansardă
Asociaţiile de proprietari se pot trezi cu vecini noi la bloc. Firmele şi agenţiile imobiliare bat moneda pe mansardarea clădirilor multi-etajate şi caută, prin diverse mijloace, să obţină dreptul de proprietate asupra viitoarelor apartamente de pe acoperiş. De regulă, firmele preferă blocurile cu patru etaje pentru că în cazul imobilelor mai înalte investiţia nu mai e la fel de profitabilă. Decizia de mansardare a blocurilor va f