Admit, sînt în culpă. Am încălcat Legea. E drept că fără să ştiu, dar asta nu mă ajută cu nimic. Am ţinut seminarii, traininguri şi programe de pregătire profesională fără să am Certificatul. Am predat cursuri de o zi sau o zi şi jumătate despre Uniunea Europeană, am demonstrat metode de documentare online pe tema politicilor comunitare şi am încercat să îi fac pe unii colegi de breaslă să fie interesaţi în a scrie cît mai des despre Bruxelles şi Bucureşti, în contextul politicilor comunitare. Le explicam care sînt grupurile de interese la Bruxelles, cine şi cum decide conţinutul unei norme europene, care este relevanţa acestora pentru cititorul din Fălticeni sau Pucioasa, cum să îi convingă pe şefi că articolul cu conţinut „european“ este interesant pentru cititori, cum să „ambaleze“ un asemenea articol într-o poveste sexy pentru cititori şi aşa mai departe. Clienţii, adică organizatorii acestor cursuri şi seminarii, au fost de toate felurile: centre de informare Europe Direct, Agenţii de Dezvoltare Regională, firme private, ONG-uri de breaslă etc. Ba chiar şi Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti. Unii dintre ei au oferit, la finalul cursului, o diplomă de participare, pe care scria negru pe alb că respectivul ziarist a absolvit un curs de jurnalism pe teme europene.

De curînd, aflu beleaua în care mă aflam (sincron cu angajatorii mei ocazionali). De la întîi ianuarie anul curent, nici un furnizor de pregătire profesională nu mai există pe piaţă decît dacă dovedeşte că toţi formatorii angajaţi au Certificatul. Adică, sînt verificaţi de o Agenţie a Statului, pre numele său complet Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA). Sînt în culpă totală. Nu sînt cadru didactic, nu am competenţe de formator care să fi fost acreditate în alt stat membru, nu am doctorat, nu am căpătat vreun alt Certificat anterior pe vreo competenţă adiacent