Fundaşul Ovidiu Burcă, 30 de ani, a renunţat la varianta Timişoara pentru că situaţia în campionatul românesc este nesigură.
"Oficialii lui Poli Timişoara îmi făcuseră o ofertă super-tentantă din punct de vedere financiar şi sportiv. Ar fi fost o provocare extrem de interesantă, dar m-am văzut nevoit să refuz, întrucît există o stare de incertitudine în România ce mă face să-mi amîn decizia de a reveni în România.
Totuşi, las o portiţă deschisă, pentru că viitorul îmi poate aduce orice rezolvare, chiar şi din Liga I. Sînt la o vîrstă şi într-un moment al carierei în care sînt atent la absolut orice detaliu", a zis Burcă pentru GSP.ro.